RO -- LARRY ROMANOFF: Guvernul subteran al Americii

Guvernul subteran al Americii

De  Larry Romanoff

 Traducerea de CD

 

 

ENGLISH       LITHUANIAN     ROMANIAN

 

 Sub îndrumarea oamenilor invizibili, mulți membri ai grupurilor de reflecție ale establishmentului susțin din ce în ce mai mult și deschis că democrația americană de astăzi este „incapabilă să facă față provocărilor cu care se confruntă țara”, concluzând că SUA au nevoie de o noua schimbare „de sus în jos”, soluţie care ar fi exercitată de puterea executivă independentă de Congresul ales. Câteva persoane, inclusiv editorialistul NYT Thomas Friedman, au susținut că „puterea ar trebui să treacă de la organisme alese controversate, diverse din punct de vedere ideologic, supuse presiunii din partea „ordinelor inferioare”, către „experți” acreditați care operează la Washington, Bruxelles sau Națiunile Unite”. Poate că trebuie să se precizeze clar că „organismele conflictuale, diverse din punct de vedere ideologic” sunt Congresul ales și camera inferioară, iar „ordinele inferioare” care sunt destituite cu dispreț sunt oamenii. Guvernul secret promovează acum în mod deschis ca guvernul ales să fie exclus ca fiind controversat și irelevant, puterea transferată acelorași bancheri europeni sionişti – „experții acreditați” – care controlează deja o mare parte a lumii din culise. Acum au devenit atât de îndrăzneți încât democrația este respinsă în mod deschis, în timp ce guvernul de facto iese încet din umbră ca o dictatură autoritara controlată din Europa.

 

Dacă vă amintiți, acestea sunt tocmai sentimentele exprimate de Lippman și Bernays cu aproape 100 de ani mai devreme, susținând că „turma năucită” avea nevoie de îndrumare și consimțământ conceput din partea „putinilor inteligenți”. Acest lucru reflectă, de asemenea, concluziile din raportul Comisiei Trilaterale privind criza sa, a democrației, afirmând din nou cu îndrăzneală că americanii trebuie să fie „îndoctrinați corespunzător” pentru a limita (sau elimina) implicarea publicului în democrația politică. În ceea ce privește prostia nebunească despre democrația în stil american care necesită o populație înalt educată, cred că Andrew Bacevich a fost cel care a scris în „Limitele puterii: Sfârșitul excepționalismului american”: „Pentru democrația în stil american, este important ca candidații să fie nu numai incompetenți, ci la fel de neinformați ca alegătorii. Doar din această ignoranță fundamentală „înțelepții”, intelectualii politici care formează guvernul secret, sunt capabili să controleze Casa Albă și Congresul.”

 

Guvernul secret al lui Bernays și bancherii europeni au prețuit acest plan al unei dictaturi fasciste americane timp de multe decenii, un plan care aproape a reușit atunci când un grup de finanțatori evrei și tatăl lui George H. W. Bush[cel batran] au făcut încercarea eșuată de lovitură de stat militară în 1934. Cu toate acestea, controlul clandestin al guvernului SUA este deja un fapt, chiar și în absența unei proclamații oficiale. Planul a fost dezvoltat în întuneric de zeci de ani de către bancheri, fundații și grupuri de reflecție și Grupul Bilderberg și iese din ce în ce mai mult la vedere. Poporul american nu are un control mai autentic asupra guvernului său decât oamenii din țările pe care le numim dictaturi, nici în politica externă, nici în problemele economice și sociale interne. Adevărul este că politicienii aleși ai Americii nu au nicio influență asupra celor mai importante activități ale guvernului secret care conduce America de astăzi. Cei care controlează ramura executivă operează adesea nu numai în totalitate în afara legii, ci în multe cazuri în totalitate în afara constituției însăși a Statelor Unite. Kanya D’Almeida a scris că „cei mai bogati unu la sută au deturnat chiar fundamentele democrației”, că capitalul corporativ a infectat corpul politic în ciuda constituției și a separării puterilor. Și, de fapt, au profitat de separarea puterilor concentrându-și eforturile pe transferul enorm de putere către Casa Albă pe care o controlează. După cum sa spus mai devreme, unul dintre instrumente a fost utilizarea directivelor prezidențiale, creând o vastă rețea de drept și politici secrete și private sub masca imperativelor de securitate națională.

 

“Adevarata amenintare a republicii noastre este guvernul invizibil care ca o
gigantica Caracatita, isi intinde lbratele slinoase peste oras, regiune sau natiune.
Ca o caracatita din viata reala, opereaza sub acoperirea unui ecran autocreat…
In capul acestei caracatite se afla interesele lui Standard Oil al lui Rockefeller,
un grup mic dar puternic al caselor bankarein general cunoscuti ca Bankerii
internationali, Mica coterie a puternicilor bankeri internationali conduc virtual
guvernul Statelor Unite pentru interesele lor egoiste. Ei practi controleaza ambele
partide,”
Primarul orasului New York, John F. Hylan, 1922

 

Un articol de știri a raportat declarații ale unui fost oficial al Departamentului de Justiție că Congresul știa că puterile din spatele Casei Albe și-au revizuit programele de control social și au implementat multe practici ilegale după 9-11 și că Congresul a încercat și nu a reușit să afle. cât de extreme au fost aceste programe și cât de gravă a fost încălcarea legii. Se spunea că Casa Albă a insistat să păstreze secretul, de fapt să ascundă de Congresul ales majoritatea informațiilor legate de zeci de directive prezidențiale care dictau nu numai politica de securitate națională a SUA, ci și cea mai mare parte a politicii externe. Conținutul și substanța acestor directive prezidențiale, care au putere de lege, sunt încă necunoscute, Casa Albă sfidând pur și simplu Congresul și refuzând să-și dezvăluie acțiunile. În acest context, Thomas Drake a scris „De când guvernul s-a dezlegat de constituție după 11 septembrie, ne-a mâncat de vie democrația din interior spre exterior. Conducătorii Americii sunt elite despotice care trăiesc în frica și trepidarea propriului popor și a puterii oamenilor din întreaga lume care se ridică în rebeliune împotriva guvernării greșite a capitalismului.” Primarul New York-ului, John Hylan, a declarat mult mai devreme: „Micul grup de bancheri internaționali puternici conduce practic guvernul Statelor Unite în propriile lor scopuri egoiste. Ei controlează practic ambele partide politice”.

 

În cartea sa The New Freedom, scrisă în 1913, Woodrow Wilson a scris: „De când am intrat în politică, mi s-au încredințat în mod particular părerile bărbaților. Unii dintre cei mai mari bărbați din Statele Unite, din domeniul comerțului și producției, se tem de ceva. Ei știu că există o putere undeva atât de organizată, atât de subtilă, atât de vigilentă, atât de interconectată, atât de completă, atât de răspândită, încât ar fi bine să nu vorbească mai presus de respirația lor când vorbesc pentru a o ondamna pe aceasta.” Senatorul William Jenner a scris în 1954: „Astăzi calea dictaturii totale în Statele Unite poate fi trasată prin mijloace strict legale, nevăzute și neauzite de Congres, Președinte sau popor. În exterior avem un guvern constituțional. Funcționăm în cadrul guvernului și al sistemului nostru politic, un alt organism reprezentând o altă formă de guvernare – o elită birocratică.”

 

Bancile Rezevei Federale sunt unele dintre cele mai corupte institutii din
ce a putut sa vada lumea.Nu exista vre-o persoana care sa nu stie ca aceasta
natiune este condusa de bankerii internationali.S-au facut toate eforturile de catre
Rezerva Federala ca sa se ascundaaceste puteri, dar adevarul este ca Rezeva
Federala a uzurpat guvernul. Ea controleaza totul- in Congres si in toate relatiile
noastre externe. Ea face si drege ce vrea cu guvernele dupa cum doreste.

 

Președintele Theodore Roosevelt a scris în 1913: „Acești bancheri internaționali și interesele Rockefeller-Standard Oil controlează majoritatea ziarelor și coloanele acestor ziare pentru a se supune sau ieși de la oficialii din funcțiile publice care refuză să facă cererea puternicelor clicuri corupte. care compun guvernul invizibil”. Congresmanul Louis McFadden, președintele Comitetului bancar și valutar din 1920 până în 1931, a scris în 1932: „Când a fost adoptat Federal Reserve Act, oamenii din aceste State Unite nu au perceput că aici se înființează un sistem bancar mondial – un super-stat controlat de bancheri internaționali și industriași internaționali care acționează împreună pentru a înrobi lumea pentru propria lor plăcere. Fed a depus toate eforturile pentru a-și ascunde puterile, dar adevărul este că Fed a uzurpat guvernul.” Senatorul american Daniel Inouye, a declarat la sfârșitul audierilor Iran-Contra: „Există un guvern în umbră, cu propria sa Forță Aeriană, propria Marine, propriul mecanism de strângere de fonduri și capacitatea de a-și urmări propriile idei de interes național, liber. de toate controalele și echilibrele și liber de legea însăși.”

Comunitatea de informații din SUA este formată oficial din 17 organizații, dar există și mai multe în realitate.
O investigație revoluționară de la Washington Post a găsit câteva  cifre destul de descurajante:
— 1.271 de organizații guvernamentale și 1.931 de companii private lucrează la informații, contraterorism sau patrie. securitate în S.U.A.
— Numai NSA încheie contracte cu peste 250 de companii pentru activități de informații, inclusiv nume mari precum Northrop Grumman și SAIC. Sursă

 

Am scris în altă parte despre Casa Albă care a folosit Departamentul de Justiție pentru a estorca bănci să se conformeze cu impunerea de sancțiuni economice ilegale asupra dușmanilor politici, iar Departamentul susținând că nu are obligația de a divulga nimic guvernului ales. Întregul Departament de Justiție a fost deturnat și nu mai raportează Congresului. Departamentul de Comerț, Departamentul de Stat, CIA, NSA, FBI și armata, toate raportează guvernului secret prin Casa Albă.

 

Un articol media american recent despre spionajul NSA a declarat: „O încercare de a întrerupe finanțarea pentru colectarea de date telefonice de către NSA a suferit o înfrângere surprinzător de îngustă, 217 la 205. Modificarea nu era în pericol să devină lege – Senatul ar fi uciso și, dacă toate celelalte ar fi eșuat, președintele Obama ar fi respins. Dar a anunțat serviciile de informații: speriații nu decid cât de departe este prea departe. O facem.” Un cititor online a produs o rezumare excelentă a ceea ce el a numit „această bijuterie a raționamentului”. Comentariul lui:

 

„NSA a operat de ani de zile ca un sistem masiv, secret, de aspirare a datelor la nivel mondial, împotriva tuturor legilor interne și internaționale. Când au fost descoperite, legiuitorii americani au prezentat un proiect de lege pentru a întrerupe finanțarea NSA. Proiectul de lege a eșuat, dar nu contează, pentru că, chiar dacă ar fi trecut de Parlament, Senatul l-ar fi ucis. Și dacă Senatul nu l-ar fi ucis, Casa Albă ar fi respins. Puterea legislativă este evident că nu mai are nici un control rămas asupra unor chestiuni atât de serioase din punct de vedere politic, care afectează fundamentele drepturilor personale, confidențialitatea, încălcarea legii la scară masivă, crearea unui sistem poliție-stat, relațiile internaționale și, bineînțeles, cheltuielile. Acest exemplu remarcabil al absenței totale și înfricoșătoare a controlului legislativ demonstrează că „oamenii sunt la conducere”. Am înţeles.”

 

Cine controleaza aprovizionarea alimentara controleaza poporul;

cin controleaza energia poate controla continente intregi; cine controleaza banii controleaza lumea. Henry A Kissinger

 

În martie 2012, Kenneth Lieberthal și Wang Jisi au publicat un important document de poziție pentru Institutul Brookings pe tema „neîncrederii strategice” SUA-China, pentru care au pretins contribuția multor „lideri americani de top”, dar care a omis reprezentanții aleși ai guvernul SUA, făcând Congresul evident prin absența sa, cel puțin din definiția „liderilor de top”. Cel mai grăitor punct al lucrării în acest context a fost o declarație a lui Lieberthal conform căreia în cele mai vitale probleme care afectează nu numai SUA, ci și lumea, Congresul nu a jucat niciun rol activ, ci a fost „capabil să-și facă simțită preocupările” cu privire la activitățile întreprinse de Casa Albă. și guvernul adevărat. Așadar, într-o „democrație” imaginară în care reprezentanții aleși ai poporului sunt presupus supremi, cel mai bun lucru pe care îl pot face este să-și „facă simțită preocupările” celor care controlează cu adevărat țara.

 

Ce recunoaștere mai mare am putea avea despre un Congresul emasculat care a fost practic lipsit de funcțiile sale, împins cu forța la o parte ca un fel de organism consultativ neplăcut? Elemente precum bugetul și comerțul sunt nesemnificative aici; ceea ce contează în acest context sunt CIA, NSA, armata, Libia și Irakul și Iranul, FED și bancherii și justiția, iar în aceste chestiuni, Congresul a devenit aparent irelevant. Din nou, acestea nu sunt semnele unei democrații, nici măcar ale uneia de basm. Americanii se laudă cu ardoare cu multele controale și echilibre din lăudata lor democrație, dar acest mit nu a fost niciodată real și cu siguranță nu este real astăzi. Menținem pretenția unei democrații, organizând alegeri pentru un Congres care nu mai păstrează nicio putere reală, dar oamenii continuă să predice religia în timp ce Dumnezeu este deja mort. Doar biserica a fost păstrată pentru a menține iluzia.

 

Un exemplu izbitor este Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) care este promovat astăzi. Congresul SUA are autoritate exclusivă asupra politicii comerciale, dar guvernul secret a elaborat documente și a comandat desfășurarea negocierilor nu numai în secret, ci cu refuzul de a lăsa Congresul să aibă cunoștință de conținut. Unui congresman i s-a permis să vadă doar câteva secțiuni ale acestui acord comercial și abia apoi într-o cameră izolată, fără cameră, computer sau chiar creion. Există multe temeri legitime cu privire la ilegalitatea unei mari părți a acestei legislații și a încercărilor sale de a emascula suveranitatea națională a tuturor națiunilor participante, totuși Casa Albă pretinde securitatea națională ca bază pentru a cere Congresului să adopte această legislație masivă fără informații cu privire la continutul ei. Concentrarea puterii la Casa Albă și predarea simultană a Congresului la irelevanță au atins o măsură care ar fi invidia majorității dictatorilor.

 

Luați în considerare din nou TPP. Acest program extrem de ambițios de supraacoperire imperială nu a fost conceput nici de Obama, nici de Departamentul de Comerț, ci de oamenii invizibili care trag sforile de marionete și care folosesc Casa Albă și Cabinetul ca un front fals pentru a-și atinge obiectivele comerciale. Nici Obama, nici secretarul său de Comerț nu au imaginația sau lăcomia beligerantă de a fi inventat o astfel de schemă, nici orgoliul de a presupune că ar putea îngrădi Congresul să adopte proiectul de lege fără să cunoască conținutul acestuia. Nici Obama, nici Departamentul de Comerț nu sunt atât de bătăuși patologici încât să ceară ca națiunile din Pacific să semneze acordul pe nevăzute. Nu, acest lucru a fost conceput în întregime de către papușarii folosind Casa Albă și structura guvernamentală ca instrumente pentru a-și promova propriile ambiții hegemonice personale. Acesta nu a fost rezultatul unui președinte puternic care a dictat un Congres slab și și-a asumat cu îndrăzneală puterile interzise lui de Constituție, ci un președinte slab și ambițios ce a fost manipulat de bunăvoie de puterea din spatele tronului și de un Congres amenințat, hărțuit și mituit pentru a asculta.

 

În mod similar, nu am avut „războiul lui Bush” sau „războiul lui Obama”, ci mai degrabă războiul secret al guvernului condus prin Casa Albă fără referire la Congres, după ce a folosit Casa Albă ca front și armata americană ca instrument pentru realizarea lor comercială. și obiective politice. Luând în considerare doar Irakul și Libia, guvernul secret a folosit armata SUA ca o armată personală pentru a conduce un război privat împotriva a două națiuni nevinovate din care au fost jefuite peste 100 de miliarde de dolari pentru profitul personal al câtorva bancheri puternici și proprietari de corporații, într-un loc. destul de departe încât nimeni să nu știe ce se întâmplă și fără nicio supraveghere, fără raportare către Congres și fără socoteală lumii pentru moarte și distrugere.

 

 

Niciun președinte nu are autoritatea să întreprindă astfel de aventuri militare devastatoare după capriciul său, dar, când Obama a fost împins să lanseze distrugerea militară a Libiei de luni de zile, acea parodie a fost planificată și lansată în totalitate fără referire la Congres, o admitere deschisă a irelevanței sale. Numai Congresul are autoritatea să declare război sau să permită angajamente militare beligeranoase, dar în fiecare caz puterea din spatele Casei Albe a rescris pur și simplu regulile și a redefinit termenii. Cei din guvernul secret au procedat apoi să-și îndeplinească agenda fără un scâncet de obiecție din partea Congresului, o mărturie tăcută a puterii AIPAC și a lobby-ului evreiesc care nu numai că dorea războaiele și aranja finanțarea acestora, dar asigura indirect finanțarea campaniilor electorale. a majorității senatorilor și congresmenilor. Mai mult, într-o perioadă în care guvernul SUA punea personalul în vacanțe forțate neplătite și atracțiile turistice din toată țara erau toate închise din lipsă de fonduri, guvernul secret nu a avut nicio dificultăți în a găsi banii pentru distrugerea Libia și alte 100 de miliarde de dolari pentru ea. tentativă asupra Siriei.

 

Victoria Nuland si Geoffrey Puatt impreuna vizitand campusul opozitiei in Kiev in decembrie 2013. Sursa

 

În mod similar, ne putem aminti de angajata Departamentului de Stat, Victoria Nuland, lăudându-se cu cele 5 miliarde de dolari cheltuite pentru destabilizarea Ucrainei și răsturnarea guvernului acesteia în aceeași perioadă de conturi bancare goale. Avem, de asemenea, conversația ei despre Ucraina, care a fost postată online pentru întreaga lume, unde celebra a respins obiecțiile Europei la răsturnarea forțată și violentă a guvernului Ucrainei spunând „Ma f.t inUE” și a continuat să decidă noii conducători marionete ai acelei țări. Rețineți că nu Casa Albă a decis cine va fi acceptabil ca noi lideri ai Ucrainei, nici Congresul SUA și, cu siguranță, nu poporul ucrainean a cărui așa-zisa „democrație” nici măcar nu se califică drept farsă. Soțul lui Nuland este Robert Kagan, care activează la Brookings Institute și la Carnegie Endowment pentru razboi perpetuu, ambii fiind evrei sionişti neoconi care joacă monopol cu ​​țări reale, iar Nuland a luat acele decizii, un semn al faptului care arata undese află adevărata putere.

 

A fost la fel de adevărat și cu multitudinea de crime corporative comise de aceiași oameni invizibili, aceiași suspecți care populează fiecare astfel de listă, prea mari pentru a eșua și prea puternice pentru a fi urmărite penal. Imunitatea lor politică și impunitatea legală sunt atât de înrădăcinate astăzi încât sunt aproape de neatins. Devastarea financiară din 2008 nu a fost un accident, ci un transfer de bogăție criminal planificat cu îndrăzneală, de o asemenea amploare încât să merite reclasificarea drept trădare, dar doar victimele nevinovate vor plăti. Amenzile relativ minore și ușor de recuperat aplicate băncilor nu vor face altceva decât să pedepsească acționarii nevinovați. Zecile de milioane care și-au pierdut casele nu vor primi nimic, în timp ce vinovații se bucură de sutele lor de miliarde de profituri și bonusuri. Încă o dată, nici un scâncet de obiecție din partea membrilor aleși ai Congresului Poporului. Directorii corporațiilor financiare și ale altor corporații gigantice au imunitate penală de facto pentru toate acțiunile lor. În ce altă sferă redefinesc infractorii legile pentru a-și exclude actele ilegale în timp ce autoritățile privesc în tăcere și neputincioase, iar când se întâmplă că infractorii au puterea de a defini legalitatea așa cum o fac astăzi în SUA, nu sunt infractorii care sunt acum? responsabil?

 

În urmă cu câțiva ani, Paul Findley a scris o carte intitulată „They Dare to Speak Out”, – “Ei indraznesc sa vorbeasca”, care detaliază influența și controlul evreiesc asupra guvernului SUA. În cartea sa, Findley l-a citat pe senatorul american William Fulbright, pe atunci președintele Comisiei de Relații Externe a Senatului, care a condus investigații asupra controlului străin asupra guvernului națiunii sale și care a scris în 1973:

 

„Israelul controlează Senatul… aproximativ 80% (din senatorii SUA) sunt complet în sprijinul Israelului, iar influența evreiască în Camera Reprezentanților este și mai mare. Orice vrea Israelul va primi. [Israelul] este capabil să înăbuşe libertatea de exprimare, să ne controleze Congresul şi chiar să ne dicteze politica externă”. Într-un interviu CBS TV, Fulbright a declarat în continuare: „Israelienii controlează politica în Congres și Senat. Sunt conștient cât de aproape imposibil este în această țară să duci o politică externă [în Orientul Mijlociu] neaprobată de evrei… controlul grozav pe care evreii îl au asupra presei de știri și barajul pe care evreii l-au construit asupra congresmanilor… Sunt foarte îngrijorat de faptul că influența evreiască aici domină complet scena și face aproape imposibil ca Congresul să facă ceva pentru care nu aprobă. Ambasada Israelului dictează practic congresul prin intermediul unor evrei influenți din țară.”

 

Fulbright a declarat în mod repetat că Senatul SUA era „subordonat” Israelului și evreilor, ceea ce a împiedicat guvernul să aplice orice presiune asupra Israelului în atrocitățile sale față de poporul palestinian. El a susținut că SUA dețin suficientă pârghie asupra Israelului, deoarece „noi furnizăm toate mijloacele – sau o mare parte din mijloacele – pentru a finanța sau pentru a plăti pentru tot ceea ce face Israelul”, dar a adăugat că efectul de pârghie nu a putut fi aplicat deoarece „Israelul controlează Senatul“. El a mai spus: „Senatul este supus Israelului, în opinia mea mult prea mult. Ar trebui să ne preocupe mai mult interesul Statelor Unite decât să facem cererea Israelului. Aceasta este o dezvoltare cea mai neobișnuită. Marea majoritate a Senatului Statelor Unite – undeva în jur de 80 la sută – este complet în sprijinul Israelului. Acest lucru a fost demonstrat în repetate rânduri și acest lucru a îngreunat guvernul nostru.”

 

Un colonist israelian atacă o bătrană palestiniană în orașul vechi al Ierusalimului în timpul marșului drapelului „Ziua Ierusalimului”, 29 mai 2022. Marșul steagului este o manifestare anuală a  naționalismului israelian de dreapta și a rasismului anti-palestinian, menită să sărbătorească capturarea Estului de către forțele sioniste. Ierusalim în 1967. (Foto: OhadZweigenberg/social media). Sursă

 

Câțiva autori au scris că manifestarea constantă de credință a Congresului față de evrei și Israel ce are loc in SUA a fost atât jenantă, cât și nepatriotică, mai ales având în vedere că Israelul este aproape total dependent de ajutorul financiar și militar american. Mulți au remarcat, în plus, că mass-media controlată de evrei prezintă o astfel de „prezentare părtinitoare și simpatică” a Israelului și împiedică în continuare orice păreri opuse sau adevăruri despre suferința amară a palestinienilor, că aparent doar 4% dintre americani sunt  conștienți de Ocupația militară brutală de 70 de ani de către evrei a poporului palestinian. Îndelungata istorie a sprijinului Congresului SUA pentru Israel l-a determinat pe fostul secretar de stat James Baker să numească Congresul „Micul Knesset” după Knesset (parlamentul) Israelului de la Ierusalim. Un senator american a deplâns că are dreptul să-și critice propriul guvern, dar nu un astfel de drept de a critica guvernul Israelului, chiar dacă acțiunile sale erau împotriva interesului național al SUA. Paul Craig Roberts a scris „Când lumea se uită la America, ceea ce vede este o colonie israeliană”, iar fostul candidat la președinție Pat Buchanan a descris Capitol Hill drept „teritoriu ocupat de Israel”.

 

În acest context, și într-o combinație uluitoare de patologie utopică, propagandă, îndrăzneală și ironie, mass-media americană a produs un mic zgomot în persoana senatorului evreu-american Barbara Boxer, care a proclamat ascultător că a fost avertizată de FBI că „Cetățenii chinezi sau oficialii guvernamentali ar putea încerca să contacteze biroul ei „în efortul de a influența politica externă a SUA””. „Oficialii chinezi” ar putea încerca să influențeze politica externă a SUA? Și care sunt eforturile evreilor de a influența politica externă a SUA? Nici o privire de la ea. Așa cum a subliniat un scriitor, „Că un astfel de material dublu standard poate fi publicat fără intenție ironică este un rechizitoriu arzător al mass-mediei americane și al sistemului politic actual”.

 

     Raportul Moorer din octombrie 2003: Atacul asupra Liberty a fost o încercare deliberată de a scufunda nava și de a ucide toți cei 294 de membri ai echipajului. De teamă de conflict cu Israelul, Casa Albă a împiedicat în mod deliberat Marina SUA să vină în apărarea Liberty, rechemanând sprijinul militar de salvare a Flotei a șasea în timp ce nava era atacată. A existat o mușamalizare oficială fără precedent în istoria navală americană. Un pericol pentru securitatea națională există ori de câte ori oficialii aleși sunt dispuși să subordoneze interesele americane pe cele ale oricărei națiuni străine și, în special, nu sunt dispuși să conteste interesele Israelului atunci când acestea sunt în conflict cu cele americane. interese . Sursa

 

Amiralul Thomas Moorer, care a fost președintele Statului Major al Statelor Unite ale Americii, a declarat în 1983: „Nu am văzut niciodată un președinte să înfrunte evreii. Întotdeauna primesc ceea ce își doresc. Dacă poporul american ar înțelege ce putere au acești oameni asupra guvernului nostru, s-ar ridica cu arme.” A fost același amiral Moorer, cel mai înalt ofițer militar al Americii, care nu a putut obține o investigație sinceră a atacului israelian din 1967 asupra USS Liberty. Ca fundal, armata evreiască a atacat o navă de spionaj americană neînarmată în apele internaționale, sperând să o distrugă și să pună vina pe Iran. Liberty a fost atacat în mod repetat pe o perioadă de câteva ore de avioane cu reacție și torpiloare, ucigând 34 de americani și rănind alți 174, dar nu a reușit să scufunde nava. Israelienii au atribuit atacul eșuat unei identificări greșite accidentale, dar toți supraviețuitorii au susținut că steaguri americane fluturau în mod clar pe navă în timpul atacului și că, prin contactul radio, israelienii identificaseră Liberty ca o navă americană. Aceasta a fost în mod clar o altă operațiune de tip “steag fals” care a eșuat în misiunea sa, lăsând supraviețuitorii să depună mărturie despre adevăr. Dar Casa Albă, la cererea evreilor săi, a aruncat afacerea sub covor, în măsura în care tuturor supraviețuitorilor li s-a interzis să discute vreodată problema sub sancțiunea penală și celor mai mulți le era prea frică să vorbească chiar și după ce s-au pensionat din armata SUA. La acea vreme, un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că „președintele Johnson nu va începe un război pentru câțiva marinari morți”.

 

Un razboi inutil

 

Walt și Mearsheimer au scris o lucrare definitivă despre războiul din Irak, documentând în cuvintele lor că, „lobby-ul evreiesc” a vrut – și a obținut – războiul. Libia a fost la fel și doar evreii vor invazia și distrugerea Siriei și Iranului și cel mai probabil, au furnizat arme chimice așa-zișilor rebeli sirieni și au oferit ședințele foto ca dovadă. Obama a făcut tot posibilul să-și oblige manipulatorii cu o invazie a Siriei, chiar dacă propriii săi lideri militari au discreditat ideea drept nebună. Apoi, pentru a salva fața când complotul eșuase în mod clar, el a propus să supună problema la votul Congresului, unde a murit. Se știa deja că Congresul a fost împotrivă cu 80% și că un vot nu va trece niciodată, la fel ca în Marea Britanie. Toate aceste angajamente militare nu s-au bazat doar pe minciuni absurde, ci au fost reprobabil de ilegale și imorale, dar nici păpușii, nici păpușarii nu au fost trași la răspundere. Mai mult decât atât, numele păpușarilor nu vor fi înregistrate nicăieri, un adevărat guvern invizibil.

 

           Spionul condamnat Jonathan Pollard (stânga) a părăsit tribunalul federal în 2016 împreună cu avocatul său, Eliot Lauer. Pollard a fost arestat în 1985. | Foto AP/Larry Neumeister

 

În 2001, la Radio Israel a fost difuzată o reuniune a cabinetului israelian, în timpul căreia a apărut un dezacord între prim-ministrul israelian Ariel Sharon și ministrul său de externe Shimon Peres. Peres o avertizează pe Sharon că Israelul ar trebui să țină seama de cererile americane în relațiile lor cu palestinienii și că încăpățânarea lui Sharon va pune în pericol interesele israeliene și „întoarce SUA împotriva noastră”. Sharon i-a răspuns lui Peres: „De fiecare dată când facem ceva, îmi spui că americanii vor face asta și vor face asta. Vreau să vă spun ceva foarte clar, nu vă faceți griji cu privire la presiunea americană asupra Israelului. Noi, poporul evreu, controlăm America, iar americanii știu asta.” Tot în 2001, premierul evreu Netanyahu a batjocorit deschis SUA la televiziunea israeliană, spunând „Știu ce este America. America este un lucru pe care îl poți mișca foarte ușor, mișcă-l în direcția corectă. Nu vor sta în cale.” Și îl avem din nou pe Netanyahu când îl vizita pe Jonathan Pollard, evreul american care a fost condamnat ca trădător și spion pentru că a divulgat volume de secrete militare americane către Israel. La ieșirea din celula din închisoare a lui Pollard, Netanyahu a fost citat că a spus: „Odată ce scoatem tot ce putem din Statele Unite, se poate usca și exploda”.

 

În iulie și august 2014, când Israelul conducea încă o ofensivă sălbatică împotriva palestinienilor, Wall Street Journal a raportat că oficialii Casei Albe și Departamentului de Stat au fost luați prin surprindere să afle că armata israeliană a asigurat provizii mari de arme și muniție, direct de la prietenii lor din Pentagon, fără știrea sau aprobarea Casei Albe. Atât oficialii evrei, cât și cei americani au spus că acesta este încă un indiciu al cât de puțină influență au Casa Albă și Departamentul de Stat în ceea ce privește extracțiile pe care evreii le pot face din SUA, președintele și personalul său de la Casa Albă găsindu-se, în esență, în exterior, uitându-se în interior. The Journal a raportat că oficialii israelieni l-au considerat pe Obama slab și naiv și doar îl ocoleau pentru a trata direct cu Pentagonul și Congresul pentru a le satisface dorințele. Se pare că ei au spus că nu sunt îngrijorați de tensiunile cu Casa Albă sau de eșecul de a obține aprobarea lui Obama pentru nimic, deoarece oricum va pleca în curând și ar putea pur și simplu să-l depășească. Au mai avut loc și alte incidente de acest gen, unul în care lobby-ul evreiesc a reușit să intre în posesia singurei escadrile de avioane cele mai dezvoltate ale americanilor care fuseseră obținute pentru armata SUA cu cheltuială mare și lobby intern. Se pare că un oficial al Departamentului Apărării le-a spus israelienilor că expedierea acestor aeronave în Israel ar fi imposibil din punct de vedere politic, având în vedere circumstanțele foarte dificile ale achiziției lor. El a susținut că răspunsul israelian a fost: „Tu pregătește avionul. Noi ne vom ocupa de Congres.” Și au făcut-o. Avioanele au fost expediate în Israel, iar americanii au ramas fără.

 

29/03/1979-New York, NY: Senatorii Daniel P. Moynihan (l) și Jacob Javits privesc cum prim-ministrul Israelului Menachem Begin primește aplauzele înainte de a se adresa unei reuniuni de lideri evrei.

 

La 25 noiembrie 1977, presa evreiască a publicat un articol intitulat „Politica externă a SUA se bazează acum pe modul în care țările străine își tratează evreii nativi”. Ca fundal, un evreu rus numit devenise sedițios și supărător pentru guvernul rus și fusese închis. Evreii strigau după eliberarea lui. Articolul menționa că senatorii americani Moynihan și Javits din New York, doi sioniști înfocați, au notificat guvernul sovietic că transporturile de cereale din SUA vor fi anulate dacă rușii nu reușesc să-l elibereze pe Sharansky. A fost eliberat și deportat în Israel. Luați în considerare pentru un moment adâncimea influenței evreiești care ar avea ca rezultat ca doi senatori să-și asume autoritatea de a decide și de a dicta un mandat serios de politică externă a SUA unei alte națiuni pe o chestiune banală și fără autorizație legislativă sau executivă.

 

Helen Thomas (dreapta) merge în spatele președintelui Richar Nixon și a unui grup mare din China la 1 februarie 1972.

 

Jurnalista americană Helen Thomas, care a servit Casa Albă timp de mai bine de șase decenii, a fost forțată să demisioneze din funcția ei la Hearst News după ce a spus într-un interviu că evreii ar trebui „să plece naibii din Palestina”. Într-un interviu publicat, Thomas a spus că evreii au „control total” asupra Casei Albe și asupra Congresului SUA, că „nu este un secret. Este foarte deschis… Toată lumea este în buzunarul lobby-urilor israeliene, care sunt finanțate de susținători bogați, inclusiv cei de la Hollywood. Același lucru cu piețele financiare. Există control total. Suntem deținut de propagandiștii împotriva arabilor. Nu există nicio întrebare despre asta. Congresul, Casa Albă și Hollywood, Wall Street, sunt deținute de sioniști. Suntem împinși într-o direcție greșită din toate punctele de vedere.”

 

Este chiar mult mai rău decât sugerează paragrafele de mai sus. Astăzi, este practic imposibil ca un politician să fie ales în SUA fără să-și declare mai întâi loialitatea lui nemuritoare față de Israel și evrei și, cu siguranță, orice sugestie de critică a Israelului sau a evreilor va garanta sfârșitul carierei politice. Nu cunosc vreun senator sau congresman american în ultima vreme care să fi fost ales fără să proclame mai întâi sprijin necondiționat și loialitate nu față de SUA, ci Israel. Acest lucru este atât de adevărat încât la ultimele alegeri prezidențiale din SUA, candidații la președinția americană făceau campanie nu în SUA, ci în Israel. Mitt Romney făcea o campanie puternică în Israel, sperând să câștige alegerile din SUA în acest fel, iar alți politicieni americani au făcut același lucru.

 

Candidatul democrat la președinție Hillary Clinton vorbește în timpul Conferinței de politică AIPAC de la Washington, în martie 2016. (Jim Watson / AFP / Getty Images)

 

În mod similar, Hillary Clinton, care nutrenea speranțe de a deveni președinte al SUA, și-a început campania pregătitoare la Comitetul evreiesc american și AIPAC, unde și-a prezentat drept acreditări eforturile ei trecute de a ajuta Israelul să-și protejeze supremația militară în Orientul Mijlociu și prin aparenta ei dorință, să înceapă al Treilea Război Mondial atacând Iranul pentru a îndepărta ultimul obstacol al Israelului în calea supremației militare.

 

Președintele Shimon Peres i-a acordat președintelui Obama medalia prezidențială de distincție pentru contribuția sa unică la securitatea statului Israel.

 

În martie 2013, într-o demonstrație uluitoare de putere arogantă, președintele israelian Shimon Peres i-a înmânat președintelui american Obama cea mai înaltă onoare civilă a țării, Medalia Prezidenţială de Distincţie, pentru că a fost un băiat bun. Și fiecare președinte al SUA trebuie să apară la ședința foto obligatorie în timp ce poartă un yarmulke la zidul plângerii, fiind defilat umilitor ca o maimuță performantă pentru amuzamentul împăratului.

 

La începutul lui 2014, Jeff Blankfort a scris un articol intitulat „Redarea către AIPAC”, în care a inclus acest paragraf:

 

„La începutul campaniei lor, fiecare candidat viabil de pe biletul democrat sau republican va primi o vizită de la un membru al personalului AIPAC care solicită o declarație care să descrie poziția sa actuală în relația SUA-Israel. Pentru cei care nu au cuvinte, AIPAC va oferi cu plăcere asistență. Aceste declarații sunt apoi puse la dispoziția donatorilor pro-Israeli din districtul candidatului, precum și unei lungi liste de donatori din întreaga țară. În schimbul a ceea ce este invariabil un angajament de loialitate față de Israel, AIPAC va vedea că candidatul nu va avea lipsă de voluntari și de fonduri, deși acestea nu vor veni direct de la AIPAC. A fost, totuși, spectacolul de a-l urmări pe Obama, Hillary Clinton și McCain, cei trei indivizi care se luptau pentru a deveni liderul singurei superputeri din lume, cărora li s-au alăturat liderii Camerei și Senatului ambelor partide, umilindu-se în fața audienței AIPAC, care l-a determinat pe veteranul jurnalist, Arnaud de Borchgrave, să dezvăluie cititorilor un adevăr elementar despre procesul politic al SUA și parametrii decizionali de care dispune următorul președinte american.”

 

„Adevărul” lui Arnaud de Borchgrave din articolul din Times a fost următorul: „O dată pe an, lobby-ul israelian din Washington, cunoscut sub numele de AIPAC, ține convenția anuală în care oricine este cineva în lumea politică vine să ofere credință, mai degrabă decât un omagiu. (Pentru cei care nu știu, „fealty” este supunerea subordonată și loialitatea unui țăran față de stăpânul și stăpânul său feudal: Ed) A devenit un rit politic de trecere, ca un contract medieval… Oricine nu trece testul de turnesol poate uita de a deveni președinte al Statelor Unite, sau senator sau chiar congresman.”

 

Blankfort a detaliat, de asemenea, cum, într-o altă manifestare fulgerătoare a puterii politice evreiești și a controlului asupra politicii americane, proprietarul de cazinou, miliardar evreu, Sheldon Adelson, i-a „convocat” pe câțiva candidați cei mai probabili pentru următoarele alegeri prezidențiale, pentru a „alege”, unul dintre ei. Blankfort a remarcat că toți s-au supus somației și s-au grăbit în fața domnului lor, „făcând tot posibilul să se vândă ca niște candidați la un interviu de angajare”. Se pare că Adelson a interogat fiecare candidat ambițios și a cerut fiecăruia „În primul rând și mai presus de orice, ascultare oarbă și necondiționată față de guvernul altui stat: Israelul”.

 

Acest lucru ne readuce din nou la Bernays, care, în cartea sa „Propaganda”, a scris cu aproape 100 de ani în urmă, „… este binecunoscut că (un candidat la Președinție) poate fi hotărât de o jumătate de duzină de bărbați care stau în jurul unei mese într-un camera de hotel”. Adevărul chel este că „oamenii” din America nu au avut niciodată vreo influență utilă asupra prețiosului lor proces democratic, datorită puterii partidelor politice care sunt controlate de același guvern secret. După cum am menționat în altă parte, votul în sine este irelevant, deoarece toată puterea rezidă în cei care selectează candidații care sunt la rândul lor preselectați pentru ideologia lor și dorința lor de a fi controlați. Ar trebui să fie clar că, dacă am puterea de a selecta candidații, voturile voastre vor fi lipsite de importanță în ceea ce privește rezultatul final, fie pentru politica internă, fie pentru politica externă. Americanii trăiesc într-o iluzie de mitologie alimentată de generații de propagandă extinsă, crezând cu fermitate în supremația unui sistem politic care este puțin mai mult decât o piesă de teatru prost gestionată, dependentă pentru succes de o populație necugetată și ignorantă. Nu oamenii deștepți venerau sistemul politic occidental multipartit, ci cei neinteligenti și neinformați, ignoranții și simpli la minte, care au fost copleșiți de propagandă și infectați în final cu o teologie falsă.

 

Ben Bagdikian: Niciun cetățean american nu poate vota în mod inteligent fără să cunoască ideile, contextul politic și angajamentele fiecărui candidat în parte.” Sursă

 

Nu numai selecția finală a candidaților și asistența materială și sprijinul financiar necesar pentru asigurarea alegerilor sunt cuprinse în aceasta; poate și mai importante sunt capacitatea – și determinarea vicioasă – de a asigura pierderea alegerilor și îndepărtarea candidaților aleși care nu reușesc să-și mulțumească stăpânilor evrei. Orice membru ales al Congresului care îndrăznește să vorbească împotriva politicilor brutale ale Israelului, care atrage o atenție nefavorabilă evreilor sau care contestă lațul Israelului în jurul gâtului Washingtonului va fi, așa cum a remarcat Blankfort, fie intimidat la tăcere, fie își va inversa pozițiile sau va fi invariabil. ales la următoarele alegeri. Senatorul Fulbright, pe care l-am menționat mai sus, a atras atenția nefavorabilă prin mărturia și declarațiile sale despre controlul evreiesc asupra aleșilor americani, fiind descris de AIPAC drept „consecvent nepoliticos cu Israelul și susținătorii noștri din această țară”, și a fost învins în următoarele alegeri, când adversarul său selectat de AIPAC a atras atenția covârșitoare din partea presei evreiești, precum și banii de campanie. Există și alte exemple notabile de politicieni americani care au provocat mânia AIPAC pentru nerespectarea dorințelor evreilor și, ulterior, au fost „țintiți de AIPAC și învinși la următoarele alegeri”. Atât de mulți americani trăiesc în amăgirea că ei, și singuri, decid cine câștigă și cine pierde, când, de fapt, sunt jalnic de irelevanți pentru proces. Apoi avem mass-media, practic în întregime sub control evreiesc și care, cu excepția cazurilor extreme, poate determina de la sine rezultatul oricărei alegeri și soarta oricărui politician. După cum a remarcat Ben Bagdikian, puterea mass-media este putere politică în sensul că doar câțiva indivizi controlează în totalitate modul în care politicienii vor fi prezentați – sau NU – publicului care votează. Prin urmare, devine aproape imposibil ca candidații electorali să supraviețuiască dacă agenda și ideologia lor nu sunt conforme cu cele ale evreilor.

 

Blankfort a povestit că la doar câteva luni după ce a devenit președinte, Obama a primit scrisori care fuseseră vehiculate de AIPAC și care fuseseră semnate de aproximativ trei sferturi din toți congresmenii și senatorii, sfătuindu-l să se adapteze dorințelor Israelului și ale evreilor. Scrisoarea, care aparent conține o etichetă AIPAC pentru a-și dezvălui adevărata origine, „a fost în mod clar concepută pentru a trimite un mesaj președintelui că, în ceea ce privește Congresul, dorințele Israelului le depășesc pe cele ale Statelor Unite”. Potrivit lui Blankfort, toate mass-media au primit copii ale scrisorii și toate au ales să o ignore. Mulți președinți, senatori și congresmeni americani au primit astfel de comunicări care, în cele din urmă, i-au convins să-și „reevalueze” pozițiile și să aleagă o poziție politică mai favorabilă evreilor. A fi „prietenul lui Israel” este o condiție prealabilă necesară pentru o funcție politică în majoritatea națiunilor occidentale, inclusiv nu numai SUA, ci și Canada, Marea Britanie, Australia și multe altele. Nu este nici un secret, nici o surpriză faptul că evreii, fanii sionişti şi alţi susţinători ai Israelului sunt „profund înrădăcinaţi la toate nivelurile în structura vieţii politice” şi, prin urmare, funcţionează în inimile acestor guverne. Acest lucru este atât de adevărat încât prim-ministrul Canadei Stephen Harper a respins cu prostie o apariție la ONU de dragul de a apărea la o întâlnire a unui grup evreiesc nedescris din SUA pentru a primi premiul „Omul anului” pentru loialitatea sa nemuritoare față de Israel și evreii.

 

Evreii se laudă deschis cu influența și puterea lor politică, publicațiile evreiești lăudându-se că l-au făcut pe Obama ceea ce este, iar un sionist evreu susținând celebru că „Barack Obama este primul președinte evreu”. James Petras a scris un articol util în care a citat un articol din Chicago Jewish News în care susținea că Obama a fost „descoperit” de un profesor evreu sionist la Harvard când încă studia dreptul acolo și a decis că este „recrutabil”. Ea a povestit cum a obținut ajutorul familiei, prietenilor, finanțatorilor și a ajutat la obținerea unui loc de muncă de prestigiu pentru el, urmat de prezentări cu o gamă largă de sioniști evrei, inclusiv susținători financiari, care au lucrat cu toții pentru a se asigura că Obama va fi „încorporat” permanent. în rețeaua lor. Petras a mai menționat că, în calitate de senator, Obama a împărțit un birou cu un sionist evreu fanatic pe nume Ira Silverstein, care s-a lăudat mai târziu cu rolul său în „educarea” lui Obama despre evrei și Israel. Obama nu a apărut din cerul albastru ca o gură de aer proaspăt pentru America; a fost selectat în mod special, cultivat cu asiduitate și îngrijit cu grijă de evrei timp de două decenii înainte de a fi prezentat ca o „alegere” țării și, în acel moment, era deja mult prea târziu pentru oameni.

 

Mark Dubowitz

 

Aceștor oameni le datorează loialitatea, iar primele sale acte în funcție au fost să umple Casa Albă și multe agenții importante cu sioniști radicali, dintre care majoritatea erau evrei, și, de asemenea, să curețe aceste agenții de cei care nu au reușit să-i facă pe plac AIPAC-ului. Procesul este foarte larg și profund și include cei mai vizibili politicieni și oficiali guvernamentali. Referindu-se la Obama, secretarul de stat Hillary Clinton și secretarul Apărării Robert Gates, Petras a remarcat că sunt atât de profund infuzați cu ideologia Israelului, încât au fost „zombi sionizați”. aș fi de acord. Într-adevăr, puțini oameni realizează adâncimea influenței și controlului evreiesc la Washington, în special în ceea ce privește politica externă a SUA. Israelul nu numai că vrea să distrugă Iranul din punct de vedere militar pentru a elimina o amenințare la adresa supremației sale militare, dar dorește ca SUA să-și distrugă inamicii și, prin puterea sa de lobby a SUA, dictează de fapt condițiile în care armata SUA. va face asta. Sionistul evreu radical Mark Dubowitz, care nu este nici un oficial guvernamental ales, nici numit, a fost cel care a scris o mare parte din legislația referitoare la sancțiunile împotriva Iranului.

 

Nu Congresul ales și nu Casa Albă, ci guvernul secret reprezentat în mare parte de prietenii săi din AIPAC, determină și dictează politica SUA pentru Israel și Orientul Mijlociu și pentru o mare parte din lume, cu siguranță față de Europa de Est și mai ales Rusia și Ucraina.AIPAC nu este puterea din spatele tronului; mai degrabă este fața publică a acelei puteri, care face licitații de nume care nu vor fi niciodată menționate. În acest sens, nu este diferit de ceea ce se numește vag „lobby-ul evreiesc”, fiind doar o săgeată într-o tolbă care include Consiliul pentru Relații Externe, Comisia Trilaterală, Fundațiile Rockefeller, Carnegie și Ford, FED-ul SUA și Banca Angliei împreună cu alți bancheri, finanțatori precum George Soros, studioul de la Hollywood și proprietarii mass-media, diverse alte așa-zise ONG-uri și multe corporații multinaționale. Toți sunt membri ai aceluiași cor și toți cântă același cântec, cu atât versuri, cât și melodie scrise de finanțatorii internaționali evrei din Europa.

 

Președintele Joe Biden și vicepreședintele Kamala Harris, alături de membrii cabinetului prezidențial, pozează pentru un portret al cabinetului joi, 1 aprilie 2021, în Marele Foyer al Casei Albe. (Fotografia oficială a Casei Albe de Adam Schultz).

 

O parte importantă a acestui peisaj politic este alcătuită din organizații precum deja menționata Comisie Trilaterală, care este o ramură a „Consiliului pentru Relații Externe” (CFR) cu sediul în SUA, pe care Rothschild-ii europeni l-au creat ca versiunea americană a UK-ului lor, bazată pe „Masa rotundă”. CFR a fost creat în SUA pentru familia Rothschild de vechiul nostru prieten Lippman și de colonelul Edward Mandell House, care a fost membru al guvernului secret al lui Bernays și păpușarul evreu al președinților Wilson și Roosevelt. CFR este format în mare parte din membri ai clasei conducătoare de elită a Americii și ai guvernului secret și exercită o influență uluitoare asupra aproape tuturor aspectelor vieții americane, ca să nu mai vorbim de o influență omniprezentă și pernicioasă asupra politicii americane. Acest lucru este atât de adevărat încât practic toți candidații americani la președinție sunt membri ai CFR și, de fapt, calitatea de membru și aprobarea lor generală sunt premise pentru candidatura prezidențială. Niciun președinte american nu va fi ales și nici nu va fi permis să candideze fără permisiunea CFR. Un congresman american a declarat:

 

Fondatorii CFR. Sursa

 

„CFR este stabilimentul. Nu numai că are influență și putere în pozițiile cheie de luare a deciziilor la cele mai înalte niveluri de guvernare pentru a aplica presiune de sus, dar și finanțează și folosește indivizi și grupuri pentru a exercita presiuni de jos, pentru a justifica deciziile la nivel înalt pentru conversie. SUA dintr-o Republică Constituțională suverană într-un membru servil al dictaturii Noii Ordini Mondiale.”

 

Acest așa-zis consiliu este încă o subsidiară a Mesei Rotunde europene a lui Rothschild, care a fost creată inițial de Cecil Rhodes ca mecanism de dominare a lumii și dată Rothschild-ului pentru a continua, și este încă controlată de aceiași bancheri europeni sionisti cu ai lor „ influență pernicioasă și omniprezentă asupra Europei la fel de mult ca și asupra SUA.

 

Potrivit unei declarații oficiale, „Comisia Trilaterală a fost înființată în 1973 de cetățeni privați din Europa de Vest, Japonia și America de Nord pentru a promova o cooperare mai strânsă între aceste trei regiuni pe probleme comune. Ea urmărește să îmbunătățească înțelegerea publicului cu privire la astfel de probleme, să sprijine propunerile pentru tratarea lor în comun și să cultive obiceiurile și practicile de a lucra împreună între aceste regiuni.” Asta sună bine, dar „cetățenii privați” erau un grup secret de șaptesprezece foarte puternici. oameni care au inclus David Rockefeller, Zbigniew Brzezinski, McGeorge Bundy și alții din Grupul Bilderberg Noua Ordine Mondială care s-au întâlnit la moșia Rockefeller din New York pentru a planifica acest lucru monstruos. Comisia nu a fost creată în niciun sens pentru a „rezolva probleme”, ci pentru a face o inginerie socială și politică grea, confruntându-se cu „criza democrației” și pregătind o trecere la fascismul autoritar. Mass-media americană, din nou aproape în întregime deținută de evrei, tace asupra CFR și a Comisiei Trilaterale și asupra influenței și puterii lor în națiune.

 

Nu cu mult timp în urmă, prim-ministrul israelian Netanyahu a încercat să crească presiunea asupra lui Obama pentru a trata dur cu Iranul, ocolind cu totul Casa Albă și guvernul SUA și apărând într-o emisiune TV de duminică pentru a atrage direct publicul american. Introducându-se direct în politica SUA, susținând că nu vrea să se introducă în politica SUA, Netanyahu a insistat că americanii trebuie să acționeze rapid și cu forța pentru a elimina toate amenințările la adresa supremației militare evreiești din Orientul Mijlociu. Iranul, desigur, este una dintre aceste amenințări, Israelul susținând de zece ani că Iranul este la două zile distanță de a avea arme nucleare. Mass-media americană controlată de evrei tăce, desigur, cu privire la singurul punct esențial care este să se întrebe de ce este în regulă ca Israelul să aibă arme nucleare și să fie o amenințare existențială pentru Iran, dar nu este în regulă ca Iranul să aibă singurul mijloc de descurajare adecvat, propriile sale arme. Netanyahu a vorbit elocvent despre securitatea Israelului, dar a ignorat faptul că prezența militară a Israelului și belicositatea extremă amenință securitatea oricărei alte națiuni din Orientul Mijlociu. Lobby-ul evreiesc are suficientă influență încât Netanyahu a cerut uneori și a primit permisiunea de a ocoli Casa Albă și de a se adresa direct Congresului SUA, pentru a face mai clare așteptările sale față de ei. Aceasta nu a fost nici prima, nici ultima dată când un prim-ministru israelian a trecut peste capul unui președinte și a făcut apel direct la Congres sau la poporul american.

 

Nimic din toate acestea nu este nou. Influența evreiască asupra politicienilor americani și în special asupra Casei Albe a existat cel puțin cea mai mare parte a secolului trecut. Nu există lipsă de documente ale diverșilor președinți americani care le conferă personalului că gestionatorii lor evrei îi vor informa în scurt timp despre deciziile adecvate și cursurile de acțiune care trebuie luate. Un alt citat din cartea lui Findley:

 

„Când locuiam în America, am aflat că personalitățile evreiești, majoritatea donatori bogați pentru partide, aveau acces ușor la președinte. Obișnuiau să-l contacteze pe șeful ministrului de externe și al reprezentantului la Națiunile Unite și alți oficiali. Ei erau adesea în măsură să modifice întreaga linie politică printr-o singură conversație telefonică…”

 

Având în vedere toate acestea, a trecut de mult timp ca toată lumea să înceteze să pretindă că evreii nu controlează guvernul SUA, în ciuda condamnării inevitabile ca antisemit pentru acest lucru. Orice examinare a scenei politice americane este obligată să recunoască faptul că SUA este mai aproape de a fi un stat evreu decât unul american, mai ales având în vedere, dar în niciun caz limitat la, credința trădătoare a congresului SUA jurată Israelului și evreilor. Un câine nu servește doi stăpâni.

 

Puterea financiară este crucială pentru succesul acestei influențe. Un articol recent a menționat că, la alegerile din 2012, aproximativ 30% – aproape o treime din toate contribuțiile politice „dezvăluite” au venit de la doar 31.000 de donatori, sau 0,0001 din populație, mai puțin de o zece miime. De asemenea, a menționat că niciun membru al Camerei sau Senatului nu a fost ales fără asistență financiară din partea acestui grup și aproximativ 85% dintre acești politicieni au primit mai mulți bani de la acest grup minuscul decât de la toți micii donatori la un loc. Această minoritate minusculă, dar bogată și puternică de oameni sunt „gardienii politicii politicii americane”. Ei decid ce candidați sunt acceptabili pentru ei, care au opiniile și ideologiile „corecte” și care vor vota așa cum dorește elita să voteze. Nu publicul american este cel care selectează candidați pentru a le reprezenta interesele, ci această mică clică care cumpără politicieni în care se poate avea încredere că își vor îndeplini agenda. Poporul american nu poate face mai bine decât să voteze pentru una dintre cele două clone preselectate, alegerile lor fiind atât lipsite de importanță, cât și irelevante. După orice definiție a cuvântului, democrația în America este un mit.

 

Louis Brandeis a fost primul judecător evreu de la Curtea Supremă a SUA. În această fotografie din 1930, el este așezat în rândul de jos din extrema dreaptă. Sursă

 

Această influență s-a extins pentru mult timp la numirile într-o selecție vastă de posturi executive importante în cadrul multor departamente ale guvernului și, mai des decât dorim să știm sau să admitem, implică elemente de extorcare sau șantaj. Puțini americani, și chiar mai puțini alții, sunt familiarizați cu numirea lui Louis Brandeis la Curtea Supremă a SUA, un eveniment salutat în privat de evrei drept „primul lor” judecător de la Curtea Supremă. Președintele Wilson a fost abordat de un avocat evreu, Samuel Untermeyer, care a susținut că are o clientă care avea mare nevoie de 40.000 de dolari și care deținea o colecție de scrisori de dragoste pasionale și indiscrete trimise de Wilson când erau iubiți ilegali și amenința că va face scrisorile publice. Untermeyer, știind că Wilson nu avea acces la o sumă atât de mare, s-a oferit să plătească cei 40.000 de dolari din propriul buzunar în schimbul unei favoare: Wilson ar fi de acord să recomande o persoană pe care Untermeyer o alege la următoarea deschidere a Curții Supreme. Persoana respectivă era Brandeis și, peste o obiecție publică obositoare, Wilson a împins cu forță până când numirea a fost confirmată. Untermeyer a păstrat scrisorile de dragoste ale lui Wilson „pentru a se asigura că nu vor cădea niciodată în mâini greșite”, dar și pentru a-și asigura viitorul control asupra lui Wilson. Este probabil adevărat că numirea multor evrei în posturi guvernamentale a fost făcută de bunăvoie sau numai pe merit, dar este, de asemenea, adevărat că au existat mulți in alt fel.

 

PDF gratuit — The Deep State de Mike Lofgren

 

Mike Lofgren a fost un membru al personalului la nivel înalt al Congresului SUA, care a petrecut 28 de ani la Capitol Hill, slujind atât în ​​comitetele bugetare ale Camerei, cât și în cadrul Senatului și care a scris la începutul lui 2014 o scurtă lucrare intitulată „Anatomia statului adânc”, dezvăluind acumularea sa. observații despre puterea din spatele tronului guvernului SUA. Există multe nume pentru această entitate secretă care a existat cel puțin în ultimii 100 de ani. Am urmat exemplul lui Bernays numindu-l „Guvernul Secret”; Lofgren folosește termenul „deep state”; sunt la fel. El a început prin a afirma: „Folosesc termenul pentru a însemna o asociere hibridă a elementelor guvernamentale și părți ale finanțelor și industriei de nivel superior, care este efectiv capabilă să guverneze Statele Unite fără referire la consimțământul celor guvernați, așa cum este exprimat prin forma formală. proces politic”. Am inclus mai jos câteva dintre comentariile lui Lofgren, editate pentru concizie. Intenția și conținutul lui sunt neschimbate.

 

„Există guvernul vizibil de la Washington și apoi mai există un alt guvern, mai întunecat, mai indefinibil, care nu este explicat în Civics 101 sau observabil pentru turiștii de la Capitoliu. Prima este politica partizană tradițională de la Washington: vârful aisbergului care este teoretic controlabil prin alegeri. Partea subterană a aisbergului o numesc Deep State, care funcționează conform propriei sale direcții de busolă. (Este) un alt guvern ascuns în spatele celui care este vizibil, o entitate hibridă de instituții publice și private care conduc țara, conectată la, dar controlată doar intermitent de, statul vizibil ai cărui lideri îi alegem. Analiza mea asupra acestui fenomen nu este o dezvăluire a unei cabale secrete, conspirative; statul din cadrul unui stat se ascunde în cea mai mare parte la vedere, iar operatorii săi acționează în principal la lumina zilei. În ceea ce privește domeniul de aplicare, resursele financiare și extinderea globală, statul hibrid american, Deep State, se află într-o clasă în sine, (și protecția sa față de personalul său de rang superior le permite să scape de consecințele (ale acțiunilor lor). ).”

 

„Statul adânc nu este format din întregul guvern. Este un hibrid de agenții de securitate națională și de aplicare a legii: Departamentul Apărării, Departamentul de Stat, Securitatea Internațională, CIA, Departamentul de Justiție, anumite domenii cheie ale sistemului judiciar și un fel de Congres de crupă format din conducerea Congresului și unele dintre comitetele de apărare și informații. Toate aceste agenții sunt coordonate de Biroul Executiv al Președintelui prin intermediul Consiliului Național de Securitate. Statul adânc nu este format doar din agenții guvernamentale. Ceea ce se numește eufemistic „întreprindere privată” este o parte integrantă a operațiunilor sale. Fire invizibile de bani și ambiție se conectează (Washington) la alte noduri. Unul este Wall Street, care furnizează banii care mențin mașina politică inactivă și funcționând ca un teatru de marionete de diversiune. În cazul în care politicienii își uită liniile și amenință status quo-ul, Wall Street inundă orașul cu bani și avocați pentru a-i ajuta pe angajați să-și amintească propriile interese.”

 

Lofgren a inclus Departamentul de Trezorerie din Deep State din cauza jurisdicției sale asupra fluxurilor financiare, a aplicării sancțiunilor internaționale și a simbiozei sale organice cu Wall Street. El a continuat să scrie: „Nu este prea mult să spunem că Wall Street ar putea fi proprietarul suprem al statului adânc și al strategiilor sale”. Și aici, desigur, a avut absolut dreptate; bancherii autohtoni și străini sunt într-adevăr „proprietarii supremi” ai Statului Adânc, dar în aceasta el nu a reușit să includă FED din SUA și proprietarii săi europeni care determină și dictează atât politica financiară, cât și politică celorlalți.

 

Jurnalistul chinez Lee Fang a produs câteva fapte uimitoare pentru un raport de cercetare în care a documentat că indivizii primesc adesea bonusuri de mai multe milioane de dolari atunci când părăsesc Wall Street-ul secret pentru a intra în guvernul activ și vizibil. Potrivit lui Fang, multe corporații mari care doresc să influențeze politica publică oferă directorilor bonusuri uriașe dacă își iau locuri de muncă în cadrul guvernului. Printre aceștia se numără Goldman Sachs, Morgan Stanley, JP Morgan Chase, Blackstone Group, Fannie Mae, Northern Trust. Citigroup acordă chiar și plăți suplimentare de pensie la plecare pentru a ocupa o „poziție la nivel înalt cu normă întreagă la guvernul SUA sau la organismul de reglementare”. Bank of America i-a oferit lui Stefan Seelig peste 9 milioane de dolari bonus atunci când a fost nominalizat pentru a deveni subsecretar pentru Comerț pentru Comerț Internațional, iar Michael Froman a primit peste 4 milioane de dolari când a părăsit Citigroup pentru a deveni actualul reprezentant comercial al SUA. „Vulpea este îngrijită pentru coșul de găini, iar Deep State se îngrașă de pradă.”

 

Sir Montagu Norman, agent Rothschild și guvernator al Băncii Angliei de mulți ani, a fost considerat cel mai influent bancher din lume. În 1924, el a spus acest lucru într-un discurs adresat bancherilor din orașul New York: „Capitalul trebuie să se protejeze în orice mod posibil, atât prin combinare, cât și prin legislație. Datoriile trebuie încasate, ipotecile executate cât mai repede posibil. Când, prin proces de lege, oamenii de rând își vor pierde casele, ei vor deveni mai docili și mai ușor de guvernat prin brațul puternic al guvernului aplicat de o putere centrală a bogăției sub conducerea finanțatorilor. Aceste adevăruri sunt bine cunoscute printre principalii noștri oameni, care acum sunt angajați în formarea unui imperialism care să guverneze lumea.

 

Lofgren a avut dreptate când a susținut că Deep State este o ideologie care este un fel de corporatism, dar când a catalogat-o drept fără nume, el nu a conectat foarte bine toate punctele. Are într-adevăr un nume – Noua Ordine Mondială. Statul Adânc este extrem de de dreapta, în primul rând evreu și fervent sionist. Mulți oameni au descris porțiuni din ea, dar abordează din prea multe puncte de vedere: dominație corporativă, drepturile omului, banca, supraveghere, politică. Sunt toate acestea și niciunul dintre ele. Este vorba la fel de mult despre deținerile enorme ale lui Bush din Brazilia sau despre înființarea de către Rothschild a unei noi bănci pentru a deține terenuri extorcate din țările în curs de dezvoltare, cât este vorba despre îngrijirea sănătății sau criza locuințelor sau NSA și DHS. Este vorba despre un grup mic de indivizi puternici care lucrează constant pentru a construi o fermă în care oamenii lumii sunt vitele. Statul Adânc, Guvernul Secret, Noua Ordine Mondială, toate sunt nume și chipuri ale aceleiași entități care este în nucleul ei o dictatură fascistă internațională, cu statul de securitate și lagărele sale de internare formând o parte din ce în ce mai integrantă.

 

Lofgren a scris: „Acum, actorii din această dramă tind să evite problemele sociale. Ei se prefac a fi servitori neutri ai statului, oferind cele mai bune sfaturi posibile în probleme de securitate națională sau financiare. Poza lor preferată este cea a tehnocratului neutru din punct de vedere politic, care oferă sfaturi bine gândite bazate pe o expertiză profundă (dar) aceasta este o prostie (din moment ce) sunt profund colorate în nuanța ideologiei oficiale a clasei guvernamentale.” Luați în considerare cuvintele lui adiacente celor citate mai devreme, care susțin că „puterea ar trebui să treacă de la organisme alese controversate, diverse din punct de vedere ideologic, supuse presiunii din partea „ordinelor inferioare”, către „experți” acreditați care operează la Washington, Bruxelles sau Națiunile Unite”. Cuvinte diferite, același sens. Lofgren a mai afirmat că acești indivizi posedă o ideologie profundă pe care a numit-o „firul roșu” care trece atât prin consensul de la Washington, cât și prin războiul împotriva terorii, îmbrățișând financiarizarea și dezindustrializarea economiei SUA, externalizarea, dereglementarea și privatizarea, mercantilizarea muncii și „excepționalismul american în străinătate, care este cizme pe pământ peste tot; este dreptul nostru să ne amestecăm peste tot în lume. Și rezultatul este un război perpetuu”. El a remarcat, de asemenea, că aceasta include ascensiunea unei structuri sociale plutocratice și disfuncții politice și aș adăuga statul de securitate și suprimarea brutală a disidenței politice, precum și „războiul împotriva terorii” perpetuu pentru a justifica tot mai mult retragerea tuturor drepturi.

 

„Deep State este marea poveste a timpului nostru. (Este un guvern din cadrul unui guvern care operează în baza guvernului vizibil și operează în afara contribuabililor. Dar nu pare să fie constrâns în sens constituțional de către guvern. Statul Adânc, bazat pe pilonii gemeni ai imperativului securității naționale și ai hegemoniei corporative, părea până de curând de neclintit. Este atât de puternic înrădăcinată, atât de bine protejată de supraveghere, putere de foc, bani și capacitatea sa de a coopta rezistența încât este aproape insensibilă la schimbare.”

 

Lofgren a continuat spunând că expansiunea fizică a statului profund și consolidarea puterii „ar părea să-si bată joc de declarația frecventă conform căreia guvernarea la Washington este disfuncțională și ruptă”. În timp ce guvernul SUA concedia personal, forța vacanțe neplătite, închidea toate facilitățile turistice din lipsă de fonduri, nu au lipsit banii ca să distrugă Libia sau să încerce distrugerea Siriei, nici cele 2 miliarde de dolari pentru construirea centrului de stocare a datelor NSA. El a scris „Că Statul Adanc secret și inexplicabil plutește liber deasupra blocajului… este paradoxul guvernului american în secolul 21: lovituri cu drone, mine de date, închisori secrete și control asemănător Panopticonului, pe de o parte; iar pe de altă parte, instituțiile parlamentare vizibile ale autoguvernării care declin la statutul de republică bananieră pe fondul prăbușirii treptate a infrastructurii publice.” El a spus că este adevărat că guvernul SUA este disfuncțional și stricat, că nu mai funcționează, „dar cumva Obama poate intra în Libia. El poate asasina cetățeni americani. El poate colecta toate înregistrările noastre telefonice. Poate chiar să doboare un avion cu reacție care transportă un președinte al unei țări suverane fără a cere permisiunea nimănui. Și nimeni nu pare să conecteze cele două, eșecul statului nostru constituțional vizibil și acest celălalt guvern care funcționează conform unor reguli constituționale sau vreo constrângere a celor guvernați.”

 

Dar acești oameni nu sunt interesați nici de guvernare, nici de guvernare, în sensul tradițional al sensului acestor cuvinte. În schimb, ei organizează extragerea parazită a bogăției din populație și doresc ca oamenii să rămână sub control. Dincolo de asta, au puțin interes. Acești oameni sunt vampiri. Sunt paraziți. Sunt venale și extractive. Lofgren din nou:

 

„Deep State a extras valoare de la poporul american în mod asemănător vampirilor. Deși pare să plutească deasupra statului constituțional, natura sa esențial parazitară, extractivă înseamnă că este încă legată de procedurile formale de guvernare. Ei extrag venituri de la poporul american de oriunde pot găsi un flux de venituri: școli publice, locuințe, închisori, infrastructură, conducte, fracking, explorare de petrol și gaze, securitate socială, privatizarea asigurărilor de sănătate și asistenței medicale.”

 

Linia de frontieră rusă. Situația până la sfârșitul zilei de 31 octombrie 2024. Sursa

 

Nu ar trebui să mergem mai departe fără să remarcăm aici că acest stat profund sau guvern secret este sursa distrugerii contractului social care a guvernat SUA după cel de-al doilea război mondial. Acești oameni sunt responsabili pentru eviscerarea economiei americane, pentru externalizarea, dezindustrializarea, distrugerea forței de muncă, eviscerarea clasei de mijloc și multe altele. Ei sunt cei care au fost responsabili, prin deținerea FED din SUA (și a băncilor centrale ale altor națiuni) pentru toate boom-urile și crizele economice din ultimii peste 100 de ani, extragând bogăție enormă din populație la fiecare ciclu. Ei sunt cei care au lansat războiul de clasă asupra tuturor, cu excepția elitelor din SUA, Canada și toată Europa de Vest. Ei sunt cei care au aranjat investiția de 5 miliarde de dolari în răsturnarea guvernelor succesive din Ucraina și ei sunt cei care doresc încă o dată distrugerea Rusiei. Ei sunt, de asemenea, responsabili pentru practic toate interferențele în afacerile interne ale Chinei și eforturile de a deraia progresul Chinei. Există pericole care pândesc aici atât de mari încât să fie aproape imposibil de supraestimat, iar să le ignori sau să le respingi ar fi nesăbuit la extrem.

 

Puterea Lobbiului

 

Frederic Bastiat a scris „Când jefuirea devine un mod de viață pentru un grup de bărbați care trăiesc împreună în societate, ei își creează în decursul timpului un sistem juridic care îl autorizează și un cod moral care îl gloriifică”, o declarație care descrie perfect SUA astăzi. Nu cu mulți ani în urmă, apelurile la guvern pentru a se opune, a propune sau a modifica legislația sau reglementările erau chestiuni publice desfășurate în mod deschis și înregistrate. Vizitele clandestine la membrii aleși ai unui guvern sau înalții funcționari ai acestuia cu intenția de a modifica legislația și reglementările în termeni favorabili vizitatorului erau denumite „trafic de influență” și considerate o infracțiune, în general, recompensată printr-o pedeapsă cu închisoarea. Nu mai. Astăzi, traficul de influență este industria cu cea mai rapidă creștere din America și nu mai este o crimă, ci o profesie cu salarii mari care și-a schimbat numele în „lobby”.

 

Jack Abramoff

 

Unul dintre cei mai puternici creatori de jocuri politice și lobbyiști ai Americii, Jack Abramoff, a fost în cele din urmă trimis la închisoare pentru activitățile sale imaginative de lobby, una dintre acestea a implicat colectarea de aproximativ 80 de milioane de dolari în taxe de lobby de la triburile de indieni americani, în timp ce colecta alte taxe pe părțile opuse ale grupului. aceleași probleme, înșelându-și toți clienții în mod egal. Un articol de știri recent a remarcat că majoritatea firmelor americane de lobby angajează membri ai familiei senatorilor și congresmenilor americani pentru a-și crește rata de succes, iar aproape jumătate dintre politicienii care eșuează la realegere devin lobbyiști. După cum a scris cineva atât de frumos, „Aceasta înseamnă că soția face lobby față de soț, tatăl face lobby asupra fiului său, iar prostituata face lobby pentru clientul ei”. Aceasta este una dintre adevăratele fețe ale democrației în toate națiunile occidentale de astăzi.

 

Legalizarea lobby-ului a fost menită doar să simplifice procesul de influențare și corupție ale oficialilor americani, permițând influențelor coruptoare să funcționeze deschis în lumină. Puțini par să recunoască că aceasta a fost o influență degenerativă substanțială la toate nivelurile guvernamentale din America, corupând nu numai Casa Albă și politicienii din Congres, ci majoritatea oficialilor de la nivel de stat și practic toate organismele de reglementare, FDA cu siguranță printre aceștia. Guvernul secret, cu armata sa de lobbyști care își transportă grămada de bani, a reușit să submineze aproape fiecare departament semnificativ al guvernului SUA. Lobbyiștii plătiți ai Monsanto au reușit ca Congresul să creeze o legislație care interzice informațiile despre conținutul de alimente modificate genetic pe ambalajele consumatorilor. Lobbyiștii puternici ai General Motors și ai unor mari companii petroliere au reușit ca Casa Albă a lui George Bush să se alăture procesului împotriva statului California pentru a distruge viitorul automobilelor electrice din SUA.

 

Prin intermediul aceleiași rețele de lobby, FED și bancherii au reușit ca Clinton și Congresul să elimine toate reglementările bancare, ceea ce a rezultat nu numai că profiturile obscene au fost eliminate de la public, dar le-a permis să profite până la trilioane de dolari din banii din 2008. criză, precum și salvarea. Robert Rubin, secretarul de Trezorerie al lui Clinton, evreu-american, a jucat un rol esențial în abolirea legii Glass Steagal, care a permis fuziunea băncilor comerciale și de investiții. Unul dintre cei mai mari beneficiari ai acestei schimbări a fost CitiGroup, care a intrat prompt în sectorul bancar de investiții și l-a angajat pe Rubin ca „consilier”, plătindu-i peste 125 de milioane de dolari pentru eforturile sale sterline în numele lor. Aceiași lobbyiști, cu același numerar și influență politică, au reușit apoi să obțină 7,7 trilioane de dolari pentru a salva băncile după implozie, lăsând oamenii să se descurce singuri.

 

Același guvern secret și lobbyiștii lor corporativi au obținut reducerile fiscale care le-au permis să offshore, să-și externalizeze cea mai mare parte a industriei americane, profitând enorm, golind întreaga națiune și dislocând definitiv zeci de milioane de locuri de muncă. Acești oameni au acționat cu răzbunare și poftă uimitoare pentru a distruge ceea ce ar fi fost ultima speranță a unui plan universal de asistență medicală pentru americani, doar pentru a-și umple propriile buzunare. Acesta este motivul pentru care corporațiile publice sunt acum clasificate drept oameni care își vor asuma vina și vor plăti penalitățile (dacă există) pentru infracțiunile cu guler alb, scuzând elitele și managerii lor corporativi care ar trebui să fie spânzurați pentru infracțiuni și trădare. În primul rând, datorită lobby-ului puternic al NRA, SUA este societatea cea mai puternic înarmată din lume, cu cel mai abominabil număr de crime cu arme. Acești lobbyiști au reușit să elibereze industria farmaceutică de orice răspundere, chiar și pentru ceea ce echivalează cu o crimă în masă și chiar și atunci când se dovedește că studiile lor de droguri au fost total fabricate.

 

Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente a fost total coruptă de lobbyiști și de stăpânii lor, la fel ca majoritatea organismelor de reglementare cu responsabilitate pentru orice, de la siguranța auto până la servicii bancare, de la burse la agricultură, de la medicamente și medicamente până la standarde de construcții și aeroporturi. Departamentul de Agricultură al SUA a abandonat aproape toată responsabilitatea pentru siguranța publică și nimeni nu mai este atent la contaminarea chimică a apelor subterane din Est sau la distrugerea nesăbuită și în curând fatală a acviferelor din sud-vestul arid al SUA. Majoritatea industriilor, nu doar bancare, ci și mai important, alimentația și medicamentele, sunt acum „auto-reglementate”, ceea ce înseamnă nicio reglementare și cu libertatea de a comite infracțiuni și de a jefui societatea fără pacostele legilor sau reținerea morală.

 

Desigur, lobby-ul evreiesc este recunoscut pe scară largă ca fiind cel mai răspândit și puternic din SUA, cu cea mai mare influență nu numai asupra Casei Albe și Congresului, ci și în comunitățile militare și de spionaj, justiție și alte domenii. Lobby-ul evreiesc nu numai că controlează politica externă a SUA în Orientul Mijlociu, dar asigură primirea continuă de către Israel a peste 3 miliarde de dolari în fiecare an în numerar și subvenții militare. Numai acest ultim aspect servește pentru a asigura amenințarea militară omniprezentă a Israelului asupra întregului Orient Mijlociu, precum și o aprovizionare bogată cu cea mai recentă tehnologie americană de arme. Fără această sumă enormă de bani, Israelul nu ar avea mai multe consecințe politice decât Dubaiul. Lobby-ul evreiesc, împreună cu prietenii săi de la FED, bancherii și industriașii americani în mare parte evrei, a contribuit probabil cel mai mult la externalizarea și golirea afacerilor americane și, cu siguranță, la dezastrul financiar din 2008. A fost documentat în mod adecvat. că acest lobby evreiesc a fost în întregime responsabil pentru distrugerea militară a SUA atât a Irakului, cât și a Libiei, armata SUA fiind folosită ca o armată privată pentru acest grup de lobby și pentru guvernul secret.

 

22 februarie 2024 – Peste zece demonstranți au fost arestați la sfârșitul demonstrației pașnice în interiorul clădirii în care senatorul Gillibrand și Schumer au birouri.

 

AIPAC a fost menționat mai devreme ca fiind cel mai mare și cel mai vizibil dintre grupurile de lobby evreiești, dar există multe zeci, dacă nu sute, în SUA, care operează la toate nivelurile țării. Datorită lobby-ului unuia sau altui grup evreiesc, toate urmele de Crăciun, inclusiv chiar și un brad de Crăciun, sunt îndepărtate din școlile publice americane, pe motiv că evreii sunt „ofensați” de celebrarea festivalurilor creștine. Având în vedere penetrarea extinsă în fiecare aspect al guvernului și organismului de reglementare american și progresul său de-a lungul generațiilor, este probabil imposibil de urmărit efectele totale ale acestui singur grup asupra națiunii. Cu siguranță, o mare parte din această influență a fost atât costisitoare, cât și dezastruoasă pentru SUA și oameni, doar războaiele și datoriile justificând condamnarea, ca să nu mai vorbim despre faptul că, prin acest lobby puternic, SUA finanțează și furnizează arme pentru tragedie imensă în Palestina. Americanii nu au niciun motiv de mândrie să susțină această deturnare complet diabolică a unei națiuni și genocidul lent al poporului ei pur și simplu pentru a le face pe plac evreilor care formează mai puțin de 2% din populația SUA.

 

Nu există nicio modalitate de a argumenta că această dezvoltare a lobby-ului secret și chiar mai mult banii secreti este de vreun beneficiu pentru SUA ca națiune, deoarece împiedică efectiv orice luare în considerare a binelui țării sau al poporului său. Alții au scris că guvernul SUA este practic paralizat de toată presiunea și plățile din această cultură de lobby, îndreptându-se din ce în ce mai mult doar în beneficiul unui număr relativ mic de bancheri și industriași care devin bogați dincolo de visele avariției în timp ce distrug gâsca care este. depunând ouăle de aur. Mulți scriitori, inclusiv eu, susțin că SUA au astăzi cel mai disfuncțional guvern din lume, dar această acuzație nu este strict exactă. Scriind despre moartea lui Trayvon Martin, Robin Kelley a spus că justiția îl va scăpa întotdeauna pe Martin, nu pentru că sistemul a eșuat, ci pentru că a funcționat, iar Bonnie Kerness a susținut exact același punct în scris despre sistemul închisorii private. În mod similar, nu este că sistemul de guvernare al SUA nu funcționează; problema este ca functioneaza exact asa cum s-a dorit. Intenția, de la sfârșitul anilor 1970, a fost de a concentra puterea la Casa Albă în timp ce emascularea Congresului, apoi de a prelua controlul deplin asupra Casei Albe și, prin urmare, a întregului sistem guvernamental. Guvernul secret a creat simultan două seturi de legi – unul pentru ei înșiși și celălalt pentru societate, eliberându-se în același timp de orice răspundere fiscală, juridică și morală. Obiectivul general a fost jefuirea economiei americane și a poporului american, drenând cu avariție jgheabul public și bunurile cetățenilor, fără limită sau reținere aparentă.

 

Binyamin Netanyahu a fost auzit odată de un fost agent CIA spunând unui grup de susținători: „Odată ce scoatem tot ce putem din Statele Unite, se poate usca și exploda”. Sursă

 

Pentru a fi și mai clar, intenția, de la bun început, a fost de a secătui atât guvernul SUA, cât și poporul american până la faliment, până la stadiul în care nu mai era nimic de furat. Nu a fost tocmai o încercare de eviscerare a clasei de mijloc americane, ci de a distruge toată America. Singurii supraviețuitori vor fi relativa mână de elite și grupul mic de management educat care funcționează ca locotenenți ai lor – MBA și avocații de la Monsanto și tinerii doctoranzi. la Fundațiile Carnegie și Ford sau la Rand Corporation. Restul națiunii este de unică folosință. Prim-ministrul israelian Netanyahu a spus: „Odată ce scoatem tot ce putem din Statele Unite, se poate usca și exploda”. Cuvântul „suge” ar fi fost mai potrivit decât „strânge”, dar rezultatul este probabil același. În această chestiune, ca și în multe altele, publicul este orb, nu atât față de cauzele multiplelor mizerii ale națiunii lor, cât față de intenție. Nu este atât de mult faptul că oamenii nu pot vedea, cât nu vor să creadă ceea ce văd. Așa cum a spus corect Hitler când a comentat despre marile minciuni spuse de evrei despre poporul german, oamenii nu vor să creadă că alții ar putea face aceste lucruri și, chiar și atunci când se confruntă cu fapte incontestabile, se vor îndoi și vor șovăi și vor continua. să creada că poate exista o altă explicație.

 

Dintr-un interviu publicat în 1992, acordat de președintele George H. W. Bush lui Sarah McClendon, „The Grand Dame” of the White House Press Corps at the Time: „Dacă oamenii ar ști ce facem, ne-ar spânzura pe străzi”. Sursă

 

Niciun american nu vrea să creadă că o corporație americană corectă din punct de vedere moral, precum Mattel sau Apple, GM sau P&G, ar face lobby în mod deliberat guvernului pentru o reducere a impozitelor offshore, în timp ce plănuiește în secret să distrugă milioane de locuri de muncă în SUA, distrugând propria țară de dragul profitului lor. Dar tocmai asta s-a întâmplat. Offshoring-ul și externalizarea locurilor de muncă americane nu au fost un accident; ei erau planul. Dacă ne gândim doar, nu ar fi putut fi altfel. În mod similar, criza financiară din 2008 nu a fost un accident, ci un plan, cu dovezile la vedere, oriunde vrem să ne uităm. Pentru americani, problema este una compusă, în sensul că nu trebuie doar să realizeze că propriile lor corporații celebre, în care se mândresc atât de patriotic, i-au trădat de fapt și că această trădare a făcut parte dintr-un plan deliberat, ci și că planul a fost conceput și executat în cooperare cu propriul guvern. Puțini americani au perspicacitatea sau curajul de a face față acestei realizări cele mai dificile – că guvernul lor a conspirat să-i trădeze și, de fapt, a făcut acest lucru de multe decenii. Nu degeaba George Bush Sr. a spus: „Dacă oamenii ar ști ce facem, ne-ar spânzura pe străzi.”

 

David Brooks: Oamenii sunt anxioși, pesimiști, rușinați, neputincioși și defensivi. Sursă

 

Mașina de propagandă a insuflat cu atâta succes prostia unei „democrații” sfințite moral, atât de adânc în psihicul american, încât a devenit o auto-definire virtuală a conceptului de identitate americană, cu această credință stupidă formând singura ancoră a vieții. Să te confrunți acum cu o realitate în care democrația poporului echivalează cu trădarea poporului, este o amenințare existențială, o prăbușire a identității americane. Întreaga narațiune s-a bazat pe această religie politică isterică care a fost întotdeauna o minciună, cu dovezi în dovezi copleșitoare nu mai mult decât astăzi. David Brooks a scris în NYT că „Americanii și-au pierdut încrederea în credibilitatea sistemului lor politic, care este singura resursă pe care se bazează întregul regim. Oamenii sunt anxioși, pesimiști, rușinați, neputincioși și defensivi.” Desigur. Întrebarea este de ce acest proces a durat atât de mult.

 

 

*

Scrierile domnului Romanoff au fost traduse în 32 de limbi, iar articolele sale au fost postate pe peste 150 de site-uri web de știri și politică în limbi străine din peste 30 de țări, precum și pe peste 100 de platforme în limba engleză. Larry Romanoff este un consultant de management pensionar și om de afaceri. A deținut funcții de conducere în cadrul unor firme internaționale de consultanță și a deținut o afacere internațională de import-export. A fost profesor invitat la Universitatea Fudan din Shanghai, prezentând studii de caz în afaceri internaționale la cursurile EMBA de nivel superior. Domnul Romanoff locuiește în Shanghai și scrie în prezent o serie de zece cărți legate în general de China și Occident. El este unul dintre autorii care contribuie la noua antologie a lui Cynthia McKinney „When China Sneezes”. (Cap. 2 — Confruntarea cu demonii).

Arhiva lui completă poate fi văzută la

https://www.bluemoonofshanghai.com/și https://www.moonnofshanghai.com/

El poate fi contactat la:

2186604556@qq.com

 

*

Acest articol poate conține materiale protejate prin drepturi de autor, a căror utilizare nu a fost autorizată în mod specific de către proprietarul drepturilor de autor. Acest conținut este pus la dispoziție conform doctrinei de utilizare corectă și are doar scop educațional și informativ. Nu există nicio utilizare comercială a acestui conținut.

 

Copyright © Larry Romanoff, Blue Moon of Shanghai, Moon of Shanghai, 2024

 

Alte lucrări ale acestui autor

 

WHAT WE ARE NOT TOLD

(Prisoner of War Camps in America + CIA Project MK-ULTRA)

CEEA CE NU NI SE SPUNE 

(Taberele de prizonieri de război în America + Proiectul CIA MK-ULTRA)

The Power Behind the Throne

Puterea din spatele tronului

America – The World’s Bully

America – Bătăușul lumii

BIOLOGICAL WARFARE IN ACTION

RĂZBOIUL BIOLOGIC ÎN ACȚIUNE

Democracy – The Most Dangerous Religion

Democrația – cea mai periculoasă religie

NATIONS BUILT ON LIES — VOLUME 1 — How the US Became Rich

NAȚIUNI CONSTRUITE PE MINCIUNI — VOLUMUL 1 — Cum au devenit SUA bogate

Essays on America

Eseuri despre America

Police State America Volume One

Poliția Statului America, volumul unu

Police State America Volume Two

Poliția Statului America, volumul doi

PROPAGANDA and THE MEDIA

PROPAGANDĂ și MEDIA

THE WORLD OF BIOLOGICAL WARFARE

LUMEA RĂZBOIULUI BIOLOGIC

NATIONS BUILT ON LIES — VOLUME 2 — Life in a Failed State

NAȚIUNI CONSTRUITE PE MINCIUNI — VOLUMUL 2 — Viața într-o stare eșuată

NATIONS BUILT ON LIES — VOLUME 3 — The Branding of America

NAȚIUNI CONSTRUITE PE MINCIUNI — VOLUMUL 3 — Brandingul Americii

False Flags and Conspiracy Theories

Steaguri false și teorii ale conspirației

FILLING THE VOID

UMPLAREA VIDULUI

BERNAYS AND PROPAGANDA

BERNAYS SI PROPAGANDA

Kamila Valieva

Kamila Valieva

LARRY ROMANOFF FREE E-BOOKS & PDF ARTICLES

LARRY ROMANOFF cărți electronice și articole PDF gratuite

 

 

Tags: LARRY ROMANOFF, ROMANIAN,