PT – Manlio Dinucci – A Arte da Guerra – 70º Aniversário da República Popular da China: A Anulação da História

A Arte da Guerra

O 70º Aniversário da República Popular da China: A Anulação da História

Manlio Dinucci

ITALIANO PORTUGUÊS

Há setenta anos, em 1º de Outubro de 1949, Mao Tsé Tung proclamava,na porta de Tien An Men,  o nascimento da República Popular da China. O aniversário é comemorado hoje, com um desfile militar, em frente à porta histórica de Pequim. Da Europa ao Japão e aos Estados Unidos, a comunicação mediática de destaque, apresenta-o como uma ostentação de força de uma potência ameaçadora. Praticamente ninguém recorda os dramáticos acontecimentos históricos que conduziram ao nascimento da Nova China.

Ø  Desaparece, assim, a China reduzida ao estado colonial e semi-colonial, subjugada, explorada e desmembrada, desde meados do século XIX, pelas potências europeias (Grã-Bretanha, Alemanha, França, Bélgica, Áustria e Itália), pela Rússia czarista, pelo Japão e pelos Estados Unidos.

Ø  Apaga-se, assim, o golpe de Estado sangrento, efectuado em 1927, por Chiang Kai-shek - apoiado, mais tarde, pelos anglo-americanos e por Hitler e Mussolini, aliados do Japão - que extermina grande parte do Partido Comunista (nascido em 1921) e mata centenas de milhares de operários e camponeses.

Ø  Não se fala da Longa Marcha do Exército Vermelho que, iniciada em 1934, como uma  retirada desastrosa, é transformada por Mao Tsé Tung, num dos maiores empreemdimentos político-militares da História.

Ø  Esquece-se a guerra de agressão contra a China desencadeada pelo Japão, em 1937: as tropas japonesas ocupam Pequim, Shangai e Nanquim, massacrando, nesta última cidade, mais de 300.000 civis, enquanto mais de dez cidades são atacadas com armas biológicas.

Ø  Ignora-se a narrativa da Frente Unida Anti-Japonesa, que o Partido Comunista constitui com o Kuomintang: o exército do Kuomintang, armado pelos EUA, por um lado, luta contra os invasores japoneses, por outro lado, embarga as áreas libertadas pelo Exército Vermelho e faz com que se concentre contra eles, a ofensiva japonesa; o Partido Comunista, que cresceu de 40.000 para 1,2 milhões de membros, de 1937 a 1945, lidera as forças populares numa guerra que desgasta, cada vez mais, o exército japonês.

Ø  Não se reconhece o facto de que, com a sua Resistência que custou mais de 35 milhões de mortes, a China contribui decisivamente para a derrota do Japão que, vencido no Pacífico pelos EUA e na Manchúria pela URSS, se rende, em 1945, após o bombardeio atómico de Hiroshima e Nagasaki.

Ø  Esconde-se o que acontece imediatamente após a derrota do Japão: segundo um plano decidido em Washington, Chiang Kai-shek tenta repetir o que havia feito em 1927, mas as suas forças, armadas e apoiadas pelos EUA, encontram-se perante  o Exército Popular de Libertação, com cerca de um milhão de homens e uma milícia de 2,5 milhões, escorados por um vasto apoio popular.

Ø  Cerca de 8 milhões de soldados do Kuomintang são mortos ou capturados e Chiang Kai-shek foge para Taiwan, sob a proteção dos EUA.

Tudo isto, numa síntese extrema, é o percurso que leva ao nascimento da República Popular da China, há 70 anos. Uma História pouco ou nada tratada nos nossos livros escolares, baseada numa visão restrita eurocentrica do mundo, cada vez mais anacrónica. Uma História propositadamente apagada por políticos e formadores de opinião porque traz à luz os crimes do imperialismo, colocando no banco dos réus, as potências europeias, o Japão e os Estados Unidos: as “grandes democracias” do Ocidente que se autoproclamam juízes supremos com o direito de estabelecer, com base nos seus cânones, quais os países que são e quais os que não são democráticos.

No entanto, já não estamos, na época das “concessões” (áreas urbanas sob administração estrangeira) que essas potências tinham imposto à China, quando, no parque Huangpu, em Shangai, era “vedada a entrada a cães e a chineses”

il manifesto, 1 de Outubro de 2019

DECLARAÇÃO DE FLORENÇA

uma frente internacional NATO EXIT, em todos os países europeus da NATO

DANSK DEUTSCH ENGLISH ESPAÑOL  FRANÇAIS ITALIANO  NEDERLANDS

PORTUGUÊS ROMÎNA SLOVENSKÝ SVENSKA TÜRKÇE РУССК

Manlio Dinucci

Geógrafo e geopolitólogo. Livros mais recentes: Laboratorio di geografia, Zanichelli 2014 ; Diario di viaggio, Zanichelli 2017 ; L’arte della guerra / Annali della strategia Usa/Nato 1990-2016, Zambon 2016, Guerra Nucleare. Il Giorno Prima 2017; Diario di guerra Asterios Editores 2018; Premio internazionale per l'analisi geostrategica assegnato il 7 giugno 2019 dal Club dei giornalisti del Messico, A.C.

IT -- Manlio Dinucci -- L’ARTE DELLA GUERRA -- 70° della Rpc: la cancellazione della storia

L’ARTE DELLA GUERRA 

70° della Rpc: la cancellazione della storia

Manlio Dinucci

FRANÇAIS ITALIANO PORTUGUÊS

Settanta anni fa, il 1° ottobre 1949, Mao Zedong proclamava, dalla porta di Tien An Men, la nascita della Repubblica popolare cinese. L’anniversario viene celebrato oggi con una parata militare, di fronte alla storica porta a Pechino.  Dall’Europa al Giappone e agli Stati uniti, i grandi media la presentano come una ostentazione di forza di una potenza minacciosa. Praticamente nessuno ricorda le drammatiche vicende storiche che portarono alla nascita della Nuova Cina.

Ø  Scompare così la Cina ridotta allo stato coloniale e semicoloniale, sottomessa, sfruttata e smembrata, fin dalla metà dell’Ottocento, dalle potenze europee (Gran Bretagna, Germania, Francia, Belgio, Austria e Italia), dalla Russia zarista, dal Giappone e dagli Stati uniti.

Ø  Si cancella il sanguinoso colpo di stato effettuato nel 1927 da Chiang Kai-shek – sostenuto sia dagli anglo-americani che da Hitler e Mussolini, alleati del Giappone – che stermina gran parte del Partito comunista (nato nel 1921) e massacra centinaia di migliaia di operai e contadini.

Ø  Non si fa parola della Lunga Marcia dell’Esercito Rosso che, iniziata nel 1934 quale disastrosa ritirata, viene trasformata da Mao Zedong in una delle più grandi imprese politico-militari della storia.

Ø  Si dimentica la guerra di aggressione alla Cina scatenata dal Giappone nel 1937: le truppe nipponiche occupano Pechino, Shanghai e Nanchino, massacrando in quest’ultima oltre 300 mila civili, mentre  oltre dieci città vengono attaccate con armi biologiche.

Ø  Si ignora la storia del Fronte unito antigiapponese, che il Partito comunista costituisce con il Kuomintang: l’esercito del Kuomintang, armato dagli Usa, da un lato combatte gli invasori giapponesi, dall’altro sottopone a embargo le zone liberate dall’Esercito rosso e fa sì che si concentri contro di esse l’offensiva giapponese;  il Partito comunista, cresciuto da 40 mila a 1,2 milioni di membri, guida dal 1937 al 1945 le forze popolari in una guerra che logora sempre più l’esercito nipponico.

Ø  Non si riconosce il fatto che, con la sua Resistenza costata oltre 35 milioni di morti, la Cina contribuisce in modo determinante alla sconfitta del Giappone il quale, battuto nel Pacifico dagli Usa e in Manciuria dall’Urss, si arrende nel 1945 dopo il bombardamento atomico di Hiroshima e Nagasaki.

Ø  Si nasconde cosa avviene subito dopo la sconfitta del Giappone: secondo un piano deciso a Washington, Chiang Kai-shek tenta di ripetere quanto aveva fatto nel 1927, ma le sue forze, armate e sostenute dagli Usa, si trovano di fronte l’Esercito popolare di liberazione di circa un milione di uomini e una milizia di 2,5 milioni, forti di un vasto appoggio popolare.

Ø  Circa 8 milioni di soldati del Kuomintang vengono uccisi o catturati e Chiang Kai-shek fugge a Taiwan sotto protezione Usa.

Questo, in estrema sintesi, è il percorso che porta alla nascita della Repubblica popolare cinese 70 anni fa. Una storia scarsamente o per niente trattata nei nostri testi scolastici, improntati a una ristretta visione eurocentrica del mondo, sempre più anacronistica. Una storia volutamente cancellata da politici e opinion makers perché porta alla luce i crimini dall’imperialismo, mettendo sul banco degli imputati le potenze europee, il Giappone e gli Stati uniti: le «grandi democrazie» dell’Occidente che si autoproclamano giudici supremi col diritto di stabilire, in base ai loro canoni, quali paesi siano e quali non siano democratici.

Non siamo però più all’epoca delle «concessioni» (aree urbane sotto amministrazione straniera) che queste potenze avevano imposto alla Cina, quando al parco Huangpu a Shanghai veniva «vietato l’ingresso ai cani e ai cinesi». 

il manifesto, 1 ottobre 2019

«DICHIARAZIONE DI FIRENZE»

DANSK DEUTSCH ENGLISH ESPAÑOL  FRANÇAIS ITALIANO  NEDERLANDS

PORTUGUÊS ROMÎNA SLOVENSKÝ SVENSKA TÜRKÇE РУССКИЙ 

Manlio Dinucci

Geografo e geopolitologo. Libri più recenti: Laboratorio di geografia, Zanichelli 2014 ; Diario di viaggio, Zanichelli 2017 ; L’arte della guerra / Annali della strategia Usa/Nato 1990-2016, Zambon 2016, Guerra Nucleare. Il Giorno Prima 2017; Diario di guerra Asterios Editores 2018; Premio internazionale per l'analisi geostrategica assegnato il 7 giugno 2019 dal Club dei giornalisti del Messico, A.C.

RO – Manlio Dinucci -- «Arta Razboiului» -- Alexandrópolis, noua bază SUA împotriva Rusiei

«Arta Razboiului»

Alexandrópolis, noua bază SUA împotriva Rusiei

Manlio Dinucci

FRANÇAIS  ITALIANO  PORTUGUÊS  ROMÎNA

Portul Alexandrópolis, în nord-estul Greciei, limitat cu Turcia și Bulgaria, este situat în Marea Egee, în apropierea Strâmtorii Dardanelelor, care leagă Marea Mediterană și Marea Neagră la teritoriul turc, și constituie o rută de tranzit maritim fundamental, mai ales pentru Rusia. Care este importanța geostrategică al acestui port, pe care Pyatt l-a vizitat, împreună cu Ministrul Apărării grec, Nikolaos Panagiotopoulos, o explică Ambasada SUA din Atena:  "Portul Alexandrópolis, datorită situarii și infrastructurii sale strategice, este bine poziționat pentru a sprijini exerciții militare în regiune, așa cum a demonstrat recent Sabre Guardian 2019”.

"Investiția strategică", pe care Washingtonul o desfășoară deja în infrastructurile portuare, urmărește să facă din Alexandrópolis una dintre cele mai importante baze militare americane din regiune, capabilă să blocheze accesul navelor rusești la Marea Mediterană. Acest lucru este posibil prin "relațiile militare excepționale" cu Grecia, care de mult timp și-au disponibilizat bazele sale militare pentru SUA: în special Larissa, pentru dronurile armate Ripers și Stefanovikio pentru avioanele de vînătoare F-16, și pentru elicopterele Apache. Aceste ultimele, care vor fi privatizate, vor fi achiziționate de către SUA.

Ambasadorul Pyatt nu ascunde interesele care conduc SUA sa-și consolideze prezența sa militară în Grecia, și în alte țări din regiunea mediteraneană: “Lucrăm cu alți parteneri democrați din regiune, pentru a respinge personajele maligne, ca Rusia și China, care au interese diferite de ale noastre”, "în special " Rusia, care utilizează energia ca un instrument al influenței sale rele".

Subliniază astfel, importanța însusita pentru "geopolitica energiei", declarând că "Alexandropolis joacă un rol crucial în legătura dintre securitatea energetică și stabilitatea în Europa". Tracia Occidentala, regiunea grecească în care se află portul, este de fapt, "o răscruce energetica pentru Europa Centrală și Orientala". Pentru a înțelege ceea ce Ambasadorul demonstreaza, este suficient sa arunci doar o privire pe harta geografica.

Vecina Tracia Orientală – adică, mica parte europeană a Turciei – este punctul în care sosește, după traversarea Mării Negre, conducta TurkStream din Rusia, în etapa finală a construcției. De aici, printr-o altă conductă, gazul rusesc trebuie să ajungă în Bulgaria, Serbia și alte țări europene. Este contramăsura Rusiei față de mișcarea bine succedata a Statelor Unite, care, cu contribuția decisivă a Comisiei Europene, au blocat conducta South Stream în 2014, și care trebuia să aducă gazul rusesc în Italia, și de acolo în alte țări ale UE.

Statele Unite încearcă acum să blocheze de asemenea conducta TurkStream, care este cel mai dificil obiectiv, deoarece intră în joc, relațiile deja deteriorate cu Turcia. Ei fac acest lucru în Grecia, cărora le furnizează cantități tot mai mari de gaze naturale lichefiate, ca o alternativă la gazul natural rusesc. Nu se știe ce  pregătesc Statele Unite în Grecia, de asemenea împotriva Chinei, care intenționează să facă din Pireu un punct de oprire important, pe Noua Rută a Mătăsii. Nu ar fi surprinzător dacă, pe modelul "Incidentului din Golful Tonkin", s-ar verifica în Marea Egee, un "Accident al Alexandropolis-ului".

il manifesto, 24 Septembrie, 2019

Traducere: Light Journalist

«DECLARATIA DE LA FLORENTA»

DANSK DEUTSCH ENGLISH ESPAÑOL  FRANÇAIS ITALIANO  NEDERLANDS
PORTUGUÊS ROMÎNA SLOVENSKÝ SVENSKA TÜRKÇE РУССКИЙ 

Manlio Dinucci

Geograf și geopolitolog. Cele mai recente cărți: Laboratorio di geografia, Zanichelli 2014; Diario di viaggio, Zanichelli 2017; L'arte della guerra / Annali della strategia USA / NATO 1990-2016, Zambon 2016, Guerra Nucleare. Il Giorno Prima 2017; Diario di guerra Asterios Editores 2018, Prémio Internacional de Análise Geostratégica acordat pe 7 iunie 2019 de Club de Periodistas de México, A.C.

International Day for the Total Elimination of Nuclear Weapons: ICAN statements at United Nations

September 26, 2019

For other events taking place in New York and around the world to mark the International Day for the Total Elimination of Nuclear Weapons, follow the live-blog.

ICAN statement to the High-Level Plenary Meeting to commemorate and Promote the International Day for the Total Elimination of Nuclear Weapons

During the UNGA event to mark the International Day for the Total Elimination of Nuclear Weapons, Campaigner Mitchie Takeuchi, second-generation Hibakusha and granddaughter to the director of the Red Cross hospital in Hiroshima at the time of the bombing, delivered the following statement on behalf of the International Campaign to Abolish Nuclear weapons:

Mr. President, distinguished delegates, and colleagues,

My name is Mitchie Takeuchi. I have the honour today to represent the International Campaign to Abolish Nuclear Weapons, the 2017 Nobel Peace Laureate. I grew up in Hiroshima and my family survived the atomic bombing in 1945. I wish to share something of my own story and the importance of ICAN’s collective work around the world to usher in an age of the end of nuclear weapons.

In 1938, my grandfather, Ken Takeuchi, became the founding president of the Red Cross Hospital in Hiroshima. On August 6th he and most of his colleagues arrived a little before 8 a.m., which meant they were inside the hospital building before the first war-time use of an atomic bomb levelled my hometown. My grandfather’s request that they come early saved many doctor’s lives, so they could save more civilians that day. Although close to Ground Zero, the Red Cross Hospital withstood total destruction.

My grandfather remembers an enormous blast that caused a heavy door to fly off its hinges and knock him unconscious. When he came to, he was not able to move due to broken bones all over his body. His face also sustained horrible injuries. He had been carried to the outside of the main hospital building. What he saw defies description—unimaginable suffering, wailing and crying, dead bodies everywhere. It was complete chaos.

The Saker -- Iran prevails over the USA, twice, but this is far from over

Iran prevails over the USA, twice, but this is far from over

September 26, 2019 

[this analysis was written for the Unz Review]

An Iranian official has announced that the UK-flagged tanker Stena Impero was free to leave.  Remember the Stena Impero?  This is the tanker the IRGC arrested after the Empire committed an act of piracy on the high seas and seized the Iranian tanker Grace 1.  Col Cassad posted a good summary of this info-battle, blow by blow (corrected machine translation):

1. Britain, at the instigation of the US, seizes the Iranian tanker Grace 1 and demands from Iran guarantees that it in any case does not go to Syria.
2. Iran, in response, captures the British tanker Stena Impero and says it will not retreat until the British releases Grace 1.  British ships that guarded merchant ships in the Strait of Hormuz were warned that they would be destroyed if they interfered with the IRGC’s actions.
3. After 2 months, Britain officially releases Grace 1, which is renamed Adrian Darya 1. It raised the Iranian flag and changed the crew.
4. The British government says the tanker is released under Iran’s obligations not to unload the tanker at the Syrian port of Banias or anywhere else in Syria. Iran denies this.
5. The US officially requires Britain and Gibraltar to arrest Adrian Darya 1 and not let him into Syria, as it violates the sanctions regime. Britain and Gibraltar refuse the US.
6. Adrian Darya 1 reaches the coast of Syria and after a few days on the beam of Banias, unloads its cargo in Syria. The Iranian government says it has not made any commitments to anyone.
7. After Adrian Darya 1 left Syria, Iran announced that it was ready to release the British tanker. The goal has been achieved.

This is truly an amazing series of steps, really!

The USA is the undisputed maritime hyper-power, not only because of its huge fleet, but because of its network of bases all over the planet (700-1000 depending on how you count) and, possibly even more importantly, a network of so-called “allies”, “friends”, “partners” and “willing coalition members” (aka de facto US colonies) worldwide.  In comparison, Iran is a tiny dwarf, at least in maritime terms.  But, as the US expression goes, “it’s not the size of the dog in the fight, it’s the size of the fight in the dog” which decides the outcome.

And then there is the (provisional) outcome of the Houthi strike on the Saudi oil installations.  The Saudis appeared to be pushing for war against Iran, as did Pompeo, but Trump apparently decided otherwise:

Some have focused on the fact that Trump said that it was “easy” to attack Iran.  Others have ridiculed Trump for his silly bragging about how US military gear would operate in spite of the dismal failure of both US cruise missile attacks (on Syria) and the Patriot SAMs (in the KSA).  But all that bragging is simply obligatory verbal flag-waving; this is what the current political culture in the USA demands from all politicians.  But I think that the key part of his comments is when he says that to simply attack would be “easy” (at least for him it would) but that this would not show strength.  I also notice that Trump referred to those who predicted that he would start a war and said that they were wrong about him.  Trump also acknowledged that a lot of people are happy that he does not strike (while others deplored that, of course, beginning with the entire US pseudo-liberal & pseudo-Left media and politicians).  The one exception has been, again, Tulsi Gabbard who posted this after Trump declared that the US was “locked and loaded”:

Whatever may be the case, this time again, Trump seemed to have taken a last minute decision to scrap the attack the Neocons have been dreaming about for decades.

I think that I made my opinion about Trump pretty clear, yet I also have to repeat that all these “climbdowns” by Trump are, just by themselves, a good enough reason to justify a vote for Trump.  Simply put; since Trump came to power we saw a lot of hubris, nonsense, ignorance and stupidity.  But we did NOT see a war, especially not a major one.  I will never be able to prove that, but I strongly believe that if Hillary had won, the Middle-East would have already exploded (most likely after a US attempt at imposing a no-fly zone over Syria).

We are also very lucky that, at least in this case, the rapid every four year Presidential election in the USA contributes to keep Trump (and his Neocon masters) in check: Trump probably figured out that a blockade of Venezuela or, even more so, a strike on Iran would severely compromise his chances of being re-elected, especially since neither theater offers the US any exit strategy.

Still, following these immensely embarrassing defeats, Trump and his advisors had to come up with something “manly” (which they confuse with “macho”) and make some loud statements about sending more forces to the Persian Gulf and beefing up the Saudi air defenses.  This will change nothing.  Iran is already the most over-sanctioned country on the planet and we have seen what US air defense can, and cannot do.  Truth be told, this is all about face-saving and I don’t mind any face-saving inanities as long as they make it possible to avoid a real shooting war.

Still, the closer we get to the next US election, the more Trump should not only carefully filter what he says, he would be well advised to give some clear and strict instructions to his entire Administration about what they can say and what they cannot say.  Of course, in the case of a rabid megalomaniac like Pompeo, no such “talking points” will be enough: Trump needs to fire this psychopath ASAP and appoint a real diplomat as Secretary of State.  After all, Pompeo belongs in the same padded room as Bolton.

Now if we look at the situation from the Iranian point of view, it is most interesting.  First, for context, I recommend the recent articles posted by Iranian analysts on the blog, especially the following ones:

1. “War Gaming the Persian Gulf Conflict” by Black Archer Williams
2. “Karbala, The Path of Most Resistance” by Mansoureh Tadjik
3. “Resistance report: Syrian Army takes the initiative in Idlib while Washington blames its failures on Iran again” by Aram Mirzaei

I also recommend my recent interview with Professor Marandi.

I recommend all these Iranian voices because they are so totally absent from the political discussions on the Middle-East, at least in western media.  Williams, Tadjik, Mirzaei and Marandi are very different people, they also have different point of views and focuses of interest, but when you read them you realize how confident and determined Iranians are.  I am in contact with Iranians abroad and in Iran and all of them, with no exception, share that calm determination.  It seems that, just like Russians, Iranians most certainly don’t want war, but they are ready for it.

The Iranian preferred strategy is also clear: just the way Hezbollah keeps Israel in check so will the Houthis with the KSA.  The Houthis, who are now in a very strong negotiation position, have offered to stop striking the KSA if the Saudis do likewise.  Now, the Saudis, just like the Israelis, are too weak to accept any such offer, that is paradoxical but true: if the Saudis officially took the deal, that would “seal” their defeat in the eyes of their own public opinion.  Having said that, I can’t believe that the Saudis believe their own propaganda about war against Iran.  No matter how delusional and arrogant the Saudi leaders are, surely they must realize what a war against Iran would mean for the House of Saud (although when I read this I wonder)!  It is one thing to murder defenseless Shias in the KSA, Bahrain or Yemen and quite another to take on “the country which trained Hezbollah”.

Speaking of delusional behavior, the Europeans finally did fall in line behind their AngloZionist overlords and agreed to blame Iran for the attack under what I call the “Skripal rules of evidence” aka “highly likely“.  The more things change, the more they remain the same I suppose…

It is pretty clear that all the members of the Axis of Kindness (USA, KSA, Israel) are in deep trouble on the internal front: Trump is busy with the “Zelensky vs Biden” scandal, especially now since the Dems are opening impeachment procedures, the latest elections failed to deliver the result Bibi wanted, as for the Saudis, after pushing for war they now have to settle for more sanctions and radars, hardly a winning combination.

The Saudis are too weak, clueless and obese (physically and mentally) to get anything done by themselves.  But the USA and Israel are now in a dire need to show some kind of “victory” over, well, somebody.  Anybody will do.  Thus the US have just denied visas 10 members of the Russian delegation to the United Nations (thereby violating yet another US obligation under international law, but nobody in the US cares about such minor trivialities as international law); and just to show how amazingly powerful the Empire is, the Iranian delegation to the UN received the same “punished bad boys” treatment: truly, a triumph worthy of a superpower!  Last minute update: the US is now revoking Iranian student visas and denying entry to Venezuelan diplomats.

This “war of visas” is the US equivalent of the “war on statues” the Ukrainians, Balts and the Poles have been waging to try to distract their population from the comprador policies of their governments.

As for the Israelis, I now expect the Israelis to strike some empty building in Syria (or even in Gaza!).

Conclusion: facts don’t really matter anymore, and neither does logic

Ten years ago Chris Hedges wrote a book called “Empire of Illusion: The End of Literacy and the Triumph of Spectacle ” and, a full decade later, this title is still an extremely accurate diagnostic.  What Hedges politely called the “end of literacy” can be observed in all its facets, listening to US political and military leaders. While most of them are, indeed, morally bankrupt and even psychopaths, it is their level of ignorance and incompetence which is the most amazing.  First, the Russians spoke of “non-agreement-capable” “partners” but eventually Putin quipped that it was hard to work with “people who confuse Austria and Australia“.  This all, by the way, applies as much to the Obama Administration as it does to the Trump Administration: their common motto could have been “illusions über alles” or something similar.  Once a political culture fully enters into the realm of illusions and delusions the end is near because no real-world problem ever gets tackled: it only gets obfuscated, denied and drowned into an ocean of triumphalist back-slapping and other forms of self-worship.

Post scriptum: the US goes crazy but Trump just might survive after all

So the Dems decided to try to impeach Trump.  While I always expected the Neocons to treat Trump as the “disposable President” which they would try to use to do all the stuff they don’t want to be blamed for directly, and then toss him away once they squeezed him for everything he could give them, I am still appalled by the nerve, the arrogance and the total dishonesty of the Dems (see my rant here).

My gut feeling is that Trump just might beat this one for the very same reason he won the first time around: because the other side is even worse (except Tulsi Gabbard, of course).

Of course, an attack on Iran would be a welcome distraction à la “wag the dog” and Trump might be tempted.  Hopefully, the Dems will self-destruct fast enough for Trump not to have to consider this.

The Saker